![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
Biserica Etiopiana. caracteristici:
Slujba se face de preot ( Pentru a se putea sluji Sfânta Liturghie, este necesară participarea a cel puțin cinci persoane: doi preoți și trei diaconi.)-Dacă cineva dorește să își chinuiască trupul, „mortificându-și carnea“, nu doar că refuză Makomiya, ci stă, pe toată perioada slujbelor, într-un picior-În Biserica Etiopiană se practică circumcizia-Botezul are loc la patruzeci de zile de la naștere( la 40 de zile sufletul omului se inalta la cer)-Până nu demult, creștinii din Etiopia țineau atât sabatul, cât și duminica drept zile de odihnă și rugăciune. Neoficial, acest obicei este menținut și astăzi, acordându-i-se, totuși, mai mare însemnătate zilei Învierii Domnului. De asemenea, se menține interdicția de a se consuma „animale necurate“, potrivit indicațiilor de la Levitic, capitolul 11, practicându-se și curățiri rituale specifice iudaismului.-Etiopienii fac parte din grupul Bisericilor Ortodoxe Orientale, care nu au acceptat hotărârile de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, prin care teologii exprimau adevărul că în Persoana Mântuitorului Hristos au existat două naturi, cea divină și cea umană, distincte și, în același timp, unite între ele, neconfundabile între ele și nealterate. Necalcedonienii susțin că nu ar fi vorba despre două naturi, ci despre o singură fire - de unde și numele „monofiziți“. Deci nu stiu daca observi aceasta biserica care are cred si icoane nu este deloc o biserica adventa! Daca biserica este stapl si temelie al adevarului si se mai spune ca nu va fi biruita aceasta biserica nicidecum nu poate fi adevarata si nici adventa. Dar la fel ca si la voi ei nu au inteles ca legea veche a ramas pironita pe cruce si de aceea nu mananca carne se taie imprejur si tineau si sambata si duminica! Deci teoria ta cade.Pe de alta parte vedem botezul bebelusilor pe care adventii spun ca nu a aparut de la inceput! Deci luati numai ce va convine voua!Daca o biserica respecta sabatul nu mai conteaza ca ea are icoane, boteaza copii etc etc Acestia erau niste eretici proveniti din biserica adevarata influentati mai ales de o mare comunitate evraica! NIcaieri in Nt nu ni se spune sa respectam sambata ca zi de odihna! Dimpotriva! Ba mai mult adventii spun ca Dumnezeu stia dinainte ce avea sa se intample ca aceasta zi va fi calcata! Dar Dumnezeu a lasat crestinatatea in intuneric cel care a promis ca portile iadului nu o vor birui? Apoi in tot Nt si in primele scrieri crestine nu s-a vorbit despre obligativitatea sabatului? Sunt adventii mai destepti decat cei care au primit explicatii prin viu grai de la apostoli? P.S o schimbare a numararii zilelor nu va aduce in nici un caz schimbarea Duminicii in sabat! Last edited by bairstow; 23.01.2011 at 23:21:04. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Saptamana Patimilor | admin | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 71 | 04.05.2013 16:00:01 |
Prima Duminica dupa Pasti? | georgeval | Diverse Sarbatori | 4 | 09.05.2011 16:24:33 |
Saptamana branzei | florinrusu | Nunta | 5 | 20.02.2009 09:14:12 |
Prima ninsoare!... | silverstar | Generalitati | 9 | 24.11.2008 17:49:12 |
Saptamana Patimilor | iosif | Din Noul Testament | 21 | 23.04.2008 12:56:11 |
|