sfinti catolici

[Erethorn]

Pe mine m-a frapat întotdeauna această - aparentă - contradicţie şi contrast între vieţile unor sfinţi care au avut ocazia să săvârşească fapte eroice, precum Sf. Maximilian de care aţi pomenit, sau martirii pentru credinţă, sau marii mistici care au văzut pe Cristos sau I-au purtat rănile, cei care au săvârşit mari minuni, vindecări, cei care au convertit popoare întregi, străbătând lumea cu Crucea în mână, pe de o parte,

şi

vieţile altor sfinţi, atât de simple şi "anoste", pe de altă parte. Iată de exemplu pe Sfânta Tereza de Lisieux - şi-a trăit scurta viaţă într-o mănăstire. Minuni nu a făcut (decât după moarte). A trăit în mănăstire, s-a rugat şi a muncit împreună cu celelalte călugăriţe şi L-a iubit foarte mult pe Isus. A scris o cărţulie în care explica că va încerca să găsească o nouă cale spre sfinţenie - o "cale micuţă", deoarece i s-a părut că o biată călugăriţă ca ea nu se poate compara cu marile figuri ale Bisericii, apostoli, mucenici, mari predicatori si teologi. De fapt, a descoperit că aceeaşi cale duce la Cristos şi pe cei mari şi pe cei mici: Iubirea de Dumnezeu.

Iată un fragment din cărţulia ei, intitulată Povestea unui suflet:

Întotdeauna mi-am dorit să devin o sfântă, dar vai! comparându-mă cu sfinţii am constatat mereu că între ei şi mine este deosebirea dintre un munte uriaş al cărui pisc se pierde în ceruri, şi firul de nisip neînsemnat, strivit sub paşii trecătorilor. În loc să-mi pierd curajul, mi-am spus: Bunul Dumnezeu nu inspiră dorinţe iluzorii, pot deci, în ciuda micimii mele, să năzuiesc la sfinţenie; să mă fac mai mare este imposibil, trebuie să mă accept aşa cum sunt, nedesăvârşită, dar aş vrea să caut modul pentru a mă duce în cer pe o cale foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică cu totul nouă. Ne aflăm într-un secol al invenţiilor, nu mai trebuie să ostenim suind treptele scărilor; cei bogaţi au avantajul ascensorului. Aş vrea să găsesc şi eu un ascensor care să mă urce până la Isus, căci sunt prea mică pentru a sui scara abruptă a desăvârşirii. Atunci am căutat în cărţile sfinte indicaţia ascensorului, obiectul dorinţei mele, şi am citit aceste cuvinte ieşite din gura Înţelepciunii Eterne: "Dacă cineva este mic, să vină la mine". Atunci am venit, intuind că am găsit ceea ce căutam; şi dorind să ştiu, o Dumnezeul meu, ce ai face celui mic care ar răspunde chemării tale, mi-am continuat căutările şi iată ce am găsit: "Ca o mamă care-şi măngâie copilul, aşa vă voi consola, vă voi purta în braţe şi vă voi legăna pe genunchii mei!" Ah! niciodată cuvinte mai gingaşe, mai melodioase, nu mi-au bucurat inima: ascensorul care trebuie să mă urce la Cer sunt braţele tale, o Isuse! Pentru aceasta n-am nevoie să cresc, din contră, trebuie să rămân măruntă, să devin din ce în ce mai măruntă.