Post de bucate sau post de pacate...???

În prealabil postat de geo.nektarios

Sf.Ioan Gura de Aur ne spune ca "atunci cand postim sa postim nu numai cu pantecele, ci si cu ochii, si cu gura (adica sa ne masuram cuvintele si felul in care sunt rostite), sa postim si cu urechile, si cu mainile si cu picioarele si cu mintea"!

Voi cum credeti ca e primit postul inaintea Sfintei Treimi??? e bine sa postim ASCETIC??? sau sa ne indestulam de bucate de post, sa ne "amagim" ca mancam carne, din SOIA si tot felul de chimicale??? sau sa pastram linia de mijloc???

Reiau acest topic, caci ne apropiem de Postul Pastilor.

Din cele scrise mai sus inteleg ca se face referire la paza simturilor, despre care a scris si Sf. Nicodim Aghioritul. Printre altele, ne vorbeste despre mintea robita de dezmierdarea simturilor.
Am mai discutat despre aceasta problema si cu alte ocazii, dar nu s-a ajuns la un consens, unii acceptand dependenta de placere ca fiind ceva normal; iar altii intelegand ca de aici vine raul, au respins-o cel putin in perioada de Post.

Chiar daca se vorbeste despre pacate, tot la dezmierdarea simturilor se face referire; si avem in acest sens mai multe versete in Biblie, printre care in Psalmul 50, 6: "Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea".

Deci suntem familiarizati cu dezmierdarea inca din pantecele mamei. In copilarie si adolescenta la fel.
" Mai intai mintea este robita de simturi, iar apoi ii urmeaza doimea: pofta si mania. Acestea sunt patimi necuvantatoare si sunt miscate de catre fire, nu de catre ratiune". Impreuna cu Dumnezeiescul Teodor al Ierusalimului, caruia ii apartine citatul, marturiseste si Sf. Grigorie de Nyssa:

"simturile sunt treze in noi inca de la inceput, pe cata vreme cugetarea se maturizeaza abia prin inaintarea in varsta (!)... de aceea simturile cauta sa-si intinda stapanirea asupra intregii cugetari, care cu timpul se supune. Din aceasta pricina este greu sa se puna in lumina ceea ce este cu adevarat bine, cata vreme se judeca binele dupa masura in care el provoaca bucurie si placere". ( Omilia VIII la Ecclesiasticul)

Cat de amara este aceasta miscare a simturilor si de dureroasa este ea pentru mintea cea ticaloasa si vrednica de jale! Si aceasta deoarece nefiind stapanite de frâul partii cuvantatoare, organele simturilor au gustat si s-au saturat de dulceata celor simtite (trupesti, materiale) in decursul anilor, in care mintea este ca adormita, fiind purtata de simturi, deoarece organele nu sunt inca apte pentru a lucra prin ele. Dupa aceea organele simturilor se vor obisnui sa lucreze indulcirile cele dezmierdatoare ale trupului, pana cand partea rationala se va desavarsi.(Sf. Nicodim Aghioritul)

"Ratiunea fiind tinuta de catre patimi, adica fiind stapanita de ele, acestea duc simturile spre pacate. Si atunci cine va putea cu inlesnire sa se infrâneze, se intreaba Sf. Maxim Marturisitorul.

Dupa ce ochii se vor obisnui cu vederea patimasa a frumusetilor si impodobirilor trupului, dupa ce urechile se vor induci de glasurile dulci ale versurilor, dupa ce nasul se va indulci de bunele miresme, dupa ce limba si gura se vor obisnui cu gustul umezelilor mancarurilor, atat al celor rele cat si al celor bune, dupa ce cununa tuturor simturilor, adica simtul pipaitului va zabovi in haine moi si molatece, cine va mai putea pe urma sa induplece patimile?

Caci patima cu care s-a desfatat nu are o dulceata adevarata si rationala, ci dimpotriva, una dobitoceasca si trecatoare.
Mintea cea ticaloasa, indulcindu-se in primii ani de aceeasi dulceata impreuna cu simturile, fiind inselata din pricina lipsei ei de intelepciune, si parandu-i-se ca dulceata este buna, acum, chiar daca isi da seama ca dulceata apartine dobitoacelor celor necuvantatoare, si nu ei, se arata ca o amortita sau mai bine zis, ca legata cu cinci funii de fier de catre cele cinci simturi si patimeste si tanjeste, vazand ca din imparat al trupului a devenit roaba, si vrand-nevrand se apleaca asupra indulcirii cu dulceata cea simtita.

Si diavolul care este imparatul dulceturilor trupului, desi este fara trup, se indulceste impreuna cu trupul de dezmierdarile acestuia, dupa cum spun dumnezeiestii Parinti. Acestea sunt tarâna, si pamantul pe care a fost osandit a le manca prin sarpe: "si pamant vei manca in toate zilele vietii tale". (Facerea 3,14)

Poate ca aceste cuvinte ale Sfintilor Parinti ne vor ajuta sa intelegem mai bine slabiciunea trupului nostru, precum si motivul pentru care trebuie sa ne stapanim simturile datatoare de placeri, acum ca vine Postul cel Mare.

In orice caz, nu mai poate afirma nimeni, ca Sfintii au dat sfaturi in necunstinta de cauza. Dupa cum se vede, cunoasterea trupului si a sufletului nu le lipseste. Mai degraba noua.