Ce Dumnezeu uneste, omul sa nu desparta
Minunat, dar si greu cuvant al Sfintei Scripturi. Greu nu atat de inteles, cat de urmat. Dovada ne stau atatea si atatea despartiri ale celor care au primit in biserica binecuvantarea lui Dumnezeu.
Cred ca toate acestea sunt o urmare a faptului ca omul, prin pacat, a despartit la inceput ceea ce Dumnezeu a unit, adica sufletul de trup. Intre cele doua nu mai este armonie, ci o continua lupta si incrancenare, ca intr-o familie in care unul nu mai asculta de celalalt, in care unul nu se mai jerfeste pentru celalalt.
Armonia dintre suflet si trup precum si cea dintre sot si sotie poate fi pastrata numai acolo unde exista constiinta prezentei tainice a lui Hristos, a faptului ca El a unit.
|