Regatul Romania?o alegere pierduta sau furata?

[vsovivi]

În prealabil postat de I.Calin

Dacă ai fi citit cu atenție postările mele, ai fi observat, probabil, că am încercat să fiu imparțial cu privire la problema republică – monarhie. Spui că mă las convins de bărfe („Voi aţi citit doar bârfele din cărţile de istorie şi de aceea nu mă mir de nivelul vostru de a-L şti pe Adevărul...”) Mă suspectezi că am preluat „concluziile opoziţiei care nu s-a lăsat până nu a scris ea cărţi de istorie absurde și mistificate și pline de pocirla mincinșilor învârtoșători de inimă...”

Repet o concluzie afirmată mai sus:

Problema nu e dacă e monarhie sau republică, ci unde duce instaurarea oricărei dintre aceste forme de guvernământ pentru un anumit popor cu particularități specifice (geografice, economice, politice etc.):
Către tiranie (dictatură) sau către o democrație liberală?
Suntem noi, românii, pregătiți pentru o monarhie neaoșă, specific românească, cu tendințe înspre dictaturi regale, antonesciene, staliniste, comuniste? Sau ar trebui să acceptăm șansa istoriei (acest bun câștigat, e drept, nemeritat și discutabil) al republicii?

Într-adevăr, ar trebui poate să reformulez: nu acest „bun câștigat”, ci oportunitatea de a ne institui forma de guvernământ dorită. Dă-mi voie să-ți spun o platitudine: Regii nu sunt zei, sunt oameni și ca oricare dintre oameni supuși greșelii. Nu sunt deasupra unor interese umane, la fel ca oricare dintre președinți.

Unșii Domnului: nu e oare o (pre)judecată transmisă și cultivată de timp de secole de către monarhiști? Pe cine a uns Domnul Iisus Hristos? Știu doar că i-a spus lui Pilat: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus.” De ce n-ar avea o putere de sus oricare dintre conducătorii din această lume, fie regi, fie președinți, guvernatori etc.? Oricum, nu acesta este fondul discuției și mai ales, legitimarea divină a monarhiei, interpretabilă și discutabilă...

Întreb, de ce nu am fi pro republică prezidențială decât pro monarhie constituțională? Nu e oare același lucru? Aha, monarhiștii spun că monarhia conferă stabilitate politică și nu mai avem de-a face cu jocul electoral al numirii de președinți și costuri economice suplimentare? De parcă, menținerea unei monarhii nu costă... E drept ar fi „ceva” stabilitate politică prin aceea că există posibilitatea să trăiești o viață cu același „leader de țară”, indiferent că-ți place au ba, dar trebuie să-ți placă pentru că așa au hotărât generațiile anterioare pentru tine, nu-i așa?

Nu sunt un nostalgic al basmelor din copilărie, cu regi, prințese și povești cavalerești (Alexandre Dumas ori Michel Zevaco), realitatea cu regii e mult mai prozaică decât ar părea la prima vedere.

Din partea mea: fie ce o fi, monarhie ori republică. Un singur lucru e cert: un rege (împărat) am deja, chiar nu mă doare capul de cine mă va conduce într-o viață în care am ceva mai bun de făcut decât să port grija unor familii regale ori prezidențiale.

Doamne ajută!

Păi nu se pune problema să alegem noi ce conducere să avem; sau s-a pus vreodată această problemă? A avut vreodată poporul această putere? Nu vedeți ce s-a petrecut? Domnitorii din Iistorie și apoi Regii au luptat să facă o țară creștină, iar după ce au făcut-o și au adus-o printre primele din punct de vedere economic, militar și cultural prin înțelepciunea primită de sus de la Dumnezeu a lor și a oamenilor străluciți din popor, a venit pisma și ciuda din interior și exterior și au furat meritele, eroismele, războaiele, au confiscat munca din sclavia milenară, revoluțiile, bunurile și s-au erijat ei la merite în numele poporului folosindu-se de massmedia și de propagandă și de credulitatea fraierilor care iau de bună bârfa și manipularea și învârtoșarea căci se dădeau cu cei ce aveau spatele asigurat... ce știu eu pe unde...

Dar se pune problema, ca în orice familie, ca în orice grup de oameni, de a recunoaște meritele celor ce chiar le au pentru binele comunității și mai ales ale celor care s-au jertfit sau au muncit pentru zidirea acestei țări, căci e un simțământ curat a avea recunoștință sinceră și dreaptă față de cei ce chiar o merită spre a fi păstrați la inimă în veșnicie.

Pilat primise de sus, de la Dumnezeu prin frații Macabei puterea, deci iată că Hristos recunoaște autoritatea judecătorească a romanilor întrucât iudeii aveau tratate semnate cu ei de pe vremea fraților Macabei când se slujiseră împreună pentru apărarea Templului cel Vechi al Domnului. Deci de sus primise acea putere și autoritate, de la Dumnezeu...

Tot așa și unșii Domnului, Carol al II-lea și Mihai au autoritate divină de a cârmui această țară câștigată și apărată de părinții lor, regele Carol și Ferdinand care nu erau unșii Domnului dar fuseseră încoronați ca regi pentru meritele lor eroice în războiul de independență și în primul război mondial.

Am explicat și am arătat că nu era tiran Carol al II-lea chiar dacă monarhia de pe vremea lui avea toată puterea în mâna unui singur om, în mâna regelui, căci i-a părăsit la început lăsându-i să facă democrație și dacă nu s-au înțeles și l-au chemat pe el înapoi în țară, atunci a făcut el un socialism regalist creștin ajungând cu țara printre primele țări ale europei și ale lumii... „dar” cum celor ce și-au pierdut puterea, parveniții și politicienii de mucava, nu le-a convenit, atunci au uneltit în contra lui iar el a preferat să plece decât să pună tunurile pe ei. Iar ei l-au înscăunat pe Antonescu și acela chiar a fost dictator căci el a pus tunurile pe ei și a făcut ce a vrut în țară, cârmuindu-se după părerile lui personale pragmatice și fricoase, căci împreună cu Sima l-a chemat pe furer în ajutor și apoi căuta să scoată România din război, lăsând pe frații americani, ruși, engleji, franceji, canadieni, greci, sârbi să moară cu miile și milioanele, rași de pe fața pământului de morișca nazistă, și noi ca lașii trebuia să privim la ei așteptând să ne elibereze ei Ardealul de Nord, și să ne dea în dar Basarabia și Bucovina, după ce am fost un fel de aliați cu furerul în războiul din răsăsrit. Rușii ne-au propus să-i ajutăm pe ei și cu ocazia asta să ne eliberăm Ardealul și vom primi și Basarabia și Bucovina. Ei au venit la negocieri, ei au cerut ajutorul regelui care nu avea nici o putere, dar care convocând partidele politice la o întâlnire de taină, au ajuns la concluzia că e bine să întoarcem armele căci nu a fost voia poporului intrarea în război de partea naziștilor căci noi eram francofili și anglofili și rusofili și americanofili... așa că nu au fost viclean ca să-i prindă în capcană pe nemți ci le-a dat 3 zile ca să se retragă. Și i-a propus lui Antonescu să preia conducere frontului împotriva naziștilor. Dar acesta nu a vrut să se supună cum nu s-a supus nici lui Carol al II-lea, deci după arestare l-a predat comuniștilor căci era din aceiași tagmă de răzvrătiți.

Actul Regal de la 23 august 1944 a schimbat soarta războiului și l-a scurtat cu câțiva ani, căci aliații nu intraseră în Paris la acea dată și pierderile erau uriașe în rândurile aliaților care debarcaseră și nu înaintau și nu puteau străpunge frontul ci naziștii aveau contraatacuri nimicitoare.

Iar rușii care veniseră la negocieri să ceară întoarcerea armelor aveau aliniamentul pe Nistru... sau voi chiar credeți că era ideea regelui de a întoarce armele? Erau propunerile sovieticilor, ale lui Stalin, ca să ne recâștigăm teritoriile: Ardealul de nord, Basarabia și Bucovina și tezaurul.

Acest act regal eroic de credință și mare onoare a fost apoi furat de sovietici și de propaganda comunistă și de cezarul ceaușescu, și perpetuat apoi de vhulpea vicleană și de istoricii aserviți și mincinoși, susținând după război că noi eram ca și învinși, și de aia am întors armele, că oricum rușii ne-ar fi ocupat, că războiul era terminat.

Defapt până la 23 august 1944 furerul nu pierduse nici o bătălie ci după ce făcuse ravagii în toată europa, asia și africa se retrăsese pe poziții de forță și era cel mai bine baricadat în cazemate, de unde cu aviația în spate și cu motorizatele făceau incursiuni nimicitoare în taberele adverse, același tip de atac: blițcrig.

Erau invincibili, și doar când și-au dat seama că nu vor putea ține piept la trei fronturi: aliații în vest, americanii lui Paton în sud, sârbii și românii în est urmați de sovietici și în nord marina și schiorii... abea atunci au înțeles că sunt învinși, iar în Germania nazistă după ce românii s-au întors acasă, căci n-am intrat în Germania, sovieticii deșii nemții fugeau din calea or ca să se predea americanilor, ei puneau la pământ tot și au jefuit tot ca și pradă de război, deci au făcut la fel ca naziștii, căci erau din aceiași categorie politică, socialism fără Dumnezeu.

Iar voi considerați că dacă puterea e în mâna unui singur om e tiranie, păi tirania se manifestă prin faptele tiranice și nu prin faptul că un om deține puterea, sau un partid.

Dar acum e mai bine? Că în loc de unul avem 450 de tirani în parlament, și alții mii de baroni tirani prin județ și alții la toate instituțiile de stat sau particulare unde tirania e la ea acasă. Căci orice om e un mic tiran la el în curte, și dacă n-are frică de un rege cu frica lui Dumnezeu, atunci avem războiae nesfârșite între găști.

La noi era perfect înainte, Democrație Regală, adică era vorba de echilibru între voința poporului și voința regelui, și dacă și poporul și regele slujeau Domnului ascultând de glasul lui Dumnezeu prin prooroci, atunci dialectica puterii făcea ca să domnească dreptatea primită de sus.

E singura formă simplă și eficientă de guvernare, dar patrihoții și străinii nu suportă ca să fie alții mai sfinișori ca ei, așa că ei vor să conducă în dictatura lor ocultă, ascunsă, distribuită: scorpia cea cu multe capete.