![]() |
![]() |
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Pe actul de botez al unui catolic există o rubrică: Accipit confirmationem ? pe care preotul o completează: accipit, respectiv non accipit, după caz. Acest lucru se datorează faptului că Mirungerea, sau Confirmarea cum mai este numită această Sf Taină, se primește o singură dată în viață, ca și Botezul și Preoția. Deci, este important de a ști dacă botezatul a fost ori nu confirmat.
În această privință, între cele două rituri din țara noastră există o deosebire izvorâtă din tradițiile diferite: în timp ce la cei de rit răsăritean Confirmarea se face imediat după Botez, ca parte a aceleiași slujbe unice, la cei de rit apusean Confirmarea se face la vârsta suficientei maturități, astfel încât cel care, prin ungere cu uleiul sfânt, devine soldat al Bisericii să poată recapitula și înnoi el însuși (ea însăși) tripla lepădare și actul de credință făgăduite, prin nașul său, la Botez. Confirmarea amintește de Pogorârea Duhului Sfânt. În această perioadă dintre Înviere și Cincizecime, în bisericile de rit latin din întraga lume au loc Mirungerile celor care s-au pregătit pentru aceasta și sunt vrednici de primirea acestui Sacrament. Iată frumoase imagini ale confirmărilor făcute recent la Moscova: http://cathmos.ru/content/ru/publica...-16-44-36.html
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|