Credinta

[Guru inc.]

În prealabil postat de Adriana3

Nu mi se pare nimic normal din toate astea dimpotriva, sunt credincioasa, am foarte multe studii la activ, sunt medic, am urmat si doi ani de master de cercetare in medicina (in Franta) si vreau sa urmez si un doctorat pe cercetare (tot in Franta), deci chiar nu vad in ce fel m-a limitat pana acum credinta, ce as fi putut face si nu am facut din cauza credintei, sau in ce fel nu mai sunt o persoana integra din cauza credintei. Nu mi-a constrans in nici un fel existenta ci dimpotriva, imi da o stare de pace si liniste chiar si in mijlocul celor mai mari probleme tocmai pentru ca stiu ca intotdeauna este o mana intinsa care sa ma ajute si care m-a ajutat intr-adevar intotdeauna. Ce rau este in asta? Eu pana acum nu am observat decat bine, dorm noaptea linistita ca un prunc si toate cate imi propun se rezolva chiar si atunci cand depasesc capacitatile mele de organizare si/sau intelegere. Unde este raul si limitarea? Daca la tine nu se intampla acelasi lucru inseamna ca ceea ce traiesti inca nu este credinta crestina.

cred ca te faci ca nu intelegi... ai uitat de sentimentul de vinovatie... de lupta pe care un crestin trebuie sa o dea cu 'pornirile sale pacatoase' ... vad ca si la tine e o delasare.. 'lasi totul pe seama sortii' sau 'pui toate in carca la Dumnezeu'... atribui solutia problemelor tale unor factori exteriori tie.. acest lucru e wrong din punct de vedere psihologic.. degeaba ai ajuns la un master de medicina in Franta sau la un doctorat, astea nu sunt realizari mari... pacat ca am ajuns sa celebram mediocritatea... relizarile mari sunt contributiile mari in aceasta lume... realizari mari au geniile... ai noroc in Franta ca esti sub tutela cuiva (parinti, rude, prieteni) ca altfel nu ai mai dormi tu asa de linistita noaptea cand ai avea probleme sau lucrurile te depasesc.

În prealabil postat de Adriana3

Cam asa credeam si eu cand eram atee, poate nu chiar in termeni atat de duri dar in mare eram convinsa ca omul are nevoie sa creada in existenta unui Dumnezeu pentru a-i pune in spinare tot ceea ce el, omul, nu intelege. Asa ca pentru mine, credinciosii erau niste oameni fricosi care se autolimitau. Printr-o minune insa am devenit apoi credincioasa si de atunci totul s-a schimbat in bine, insa nu imediat, ci am trecut printr-o perioada destul de lunga in care am fost debusolata ca si tine zicand ca imi era mai bine atee, cam pentru aceleasi motive descrise de tine, si ceea ce este sigur este faptul ca, atee fiind, eram mai umana decat am devenit ulterior ca si crestina, dar asta doar din cauza pseudo-crestinismului care este predat ca si crestinism si care de fapt nu are nimic de a face cu adevaratul crestinism care este imitarea Domnului Iisus Hristos.

Si sa nu uit, am devenit credincioasa cand eram adolescenta, deci cariera de medic si de lucru in domeniul cercetarii am facut-o cand eram deja credincioasa. Asta ca sa vezi ca nu m-a limitat in nici un fel credinta si nu o sa ma limiteze nici de acum incolo.

am fost si eu ateu.acum nu sunt ateu.

.