![]() |
![]() |
|
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
B. Învățăturile Capitolul precedent Urmatorul capitol [COLOR=#008000]Despre cele zece virtuți[/COLOR] Prima virtute – credința, deoarece prin credință obții tot ce dorești – a spus Domnul. Datorită libertății, credința noastră ori se micșorează ori se mărește. A doua virtute – dragostea nefățarnică pentru Dumnezeu și oameni – prin dragoste se împlinește legea și se desăvârșește viața slujirii divine. Dragostea constă în predarea sufletului tău celuilalt și în a nu face celuilalt ceea ce nu-ți dorești ție. A treia virtute – postul. Consider post a mânca puțin o dată pe zi. Încă nefiind sătul să te ridici de la masă. A patra virtute – înfrânarea – mama și unirea tuturor virtuților. Înfrânarea este uciderea păcatului, lepădarea de patimi, începutul vieții duhovnicești și stăruința spre fericirea veșnică. A cincea virtute – trezvia. Trezvia împreună cu meditația purifica mintea de gândurile împrăștiate, o face mai limpede și o îndeamnă la rugăciune. Privegherea chibzuită veselește inima. A șasea virtute – rugăciunea lui Iisus. Aceasta este lucrarea comună a oamenilor și a îngerilor; prin această rugăciune oamenii se apropie imediat de viețuirea îngerească. Rugăciunea este bucurie dumnezeiască. A șaptea virtute – smerenia și smerita înțelepciune. Smerenia inimii mântuiește fără greutate pe omul bătrân, bolnav, sărac și neînvățat; datorită ei se iartă toate păcatele. A opta virtute – tăcerea, ceea ce înseamnă despărțirea de tulburările și grijile lumești sau tăcerea smerită în mijlocul mulțimii oamenilor. Cel care își înfrânează limba și se abține își va putea înfrâna întregul trup. A noua virtute – nelipirea de lucruri și desăvârșita sărăcie. A zecea virtute – dreapta socoteală și smerita cugetare despre fiecare lucru, deoarece fără acestea te duci către ce e rău și nu ajungi să înfăptuiești binele. Fără aceste zece virtuți arătate mai sus este imposibil să te mântuiești. |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Noua Dreapta | vlad90 | Generalitati | 70 | 30.05.2012 17:17:29 |
| Noua Dreapta si fascismul | Times.new.roman | Generalitati | 18 | 04.10.2011 17:43:02 |
| reintoarcerea la dreapta credinta | nsimona | Generalitati | 18 | 31.12.2010 16:58:55 |
| Noua dreapta - pro sau contra ? | heorhe | Generalitati | 25 | 15.08.2010 13:35:08 |
| In stinga sau in dreapta | Hartford | Teologie si Stiinta | 3 | 26.11.2007 14:10:17 |
|
|