Ispita !

[Mihnea Dragomir]

Noi avem o imagine inversată în privinţa ispitei. Noi credem în secvenţa: "mai întâi ispita, pe urmă păcatul", astfel transformând, în mod eronat, ispita în cauză a păcatului. În realitate, Ispititorul nu este decât complicele nostru. Cauza păcatului suntem noi înşine. Ispita nu vine fără ceva care să o favorizeze. Să ne amintim Păcatul Strămoşesc, paradigmă a oricărui păcat. Dezastrul nu începe odată cu ispitirea Evei de către Şarpe. Dezastrul începe cu o secvenţă mai devreme: Eva se plasează, mai întâi, într-o situaţie periculoasă. La început, o vedem pe Eva singură în faţa pomului interzis. Şarpele vine DUPĂ aceea. Ispita e favorizată mereu de noi: Eva se afla într-un loc în care nu trebuia să se afle. Noi, de câte ori ne plasăm în situaţii periculoase, ca apoi să aruncăm vina pe ecuaţia "păcat = ispită plus slăbiciune", ori chiar, reducând la zero slăbiciunea, pe ecuaţia "păcat = ispită", aşa cum a făcut Eva, care a dat vina pe Şarpe ?

Când întârziem asupra unor situri pe care nici nu ar fi trebuit să le deschidem, suntem asemenea Evei, singură în faţa pomului interzis. Şarpele va veni negreşit, că ăsta e jobul lui. Când venim noaptea acasă, la ore târzii, după un şpriţ prelungit sau o discotecă, suntem asemenea Evei. Când intrăm într-un cazinou, nu, nu ca să jucăm banii copiilor noştri, ci doar ca să ne uităm, suntem asemenea Evei, într-un loc în care nu ar trebui să fim. Când acceptăm invitaţia a doi sau trei eretici de a merge împreună la o "sesiune de studiu biblic", noi neavând suficientă pregătire apologetică şi nefiind de curând întăriţi de Sf Taină care asigură scutul credinţei, suntem asemenea Evei.

Vedeţi, deci, cât de puţin ne-am schimbat !