Eens

[laurastifter]

Doamne ajută!
Acest topic deosebit de interesant îmi aminteşte de ceea ce mi-a relatat un teolog (evit să-i menţionez numele pentru că este o persoană destul de cunoscută şi nu ştiu dacă ar fi de acord...). Această persoană - creştin autentic şi teolog profesionist - a trăit o experienţă hazlie şi educativă în acelaşi timp, care cred că ne-ar putea clarifica măcar parţial nedumerirea cu privire la mântuirea celor de alte religii.
Astfel, acest teolog a fost oprit pe stradă de către un tânăr care i-a pus următoarea întrebare: "Un buddhist se mântuieşte?"... Fără să stea deloc pe gânduri, teologul i-a dat un răspuns afirmativ, explicându-i că, în opinia sa, cei de alte religii au şansa de a se mântui pentru că, aşa cum a arătat Sfântul Apostol Pavel, cei ce nu cunosc Legea divină vor fi judecaţi de Hristos după legea morală naturală, înscrisă în conştiinţa lor. Tânărul, zâmbind, a întrebat dacă sigur budiştii se vor mântui şi... pe chipul său se putea citi entuziasmul. Teologul ortodox, nedumerit de această atitudine, a repetat totuşi răspunsul, arătând că Dumnezeu, atotputernic şi iubitor, doreşte şi poate realiza mântuirea acelor suflete.
Atunci, tânărul, cerând permisiunea de a mai pune o întrebare, a spus: "Dar, spuneţi-mi, vă rog: dacă un creştin trece la budhism, se mântuieşte?".
La ce răspuns ne-am putea aştepta din partea teologului creştin? În orice caz, reacţia sa a fost total neaşteptată pentru interlocutorul interesat de mântuirea budiştilor: "Un creştin, care cunoaşte credinţa cea adevărată şi trece la o altă religie... pe ăla-l ia dracu'!". :)
Pe lângă forma neaşteptată şi amuzantă, acest răspuns se aseamănă, din punctul meu de vedere, cu un cuvânt din Pateric. De ce? Pentru că este de o deosebită profunzime teologică şi, în acelaşi timp, accesibil înţelegerii oricărui credincios care doreşte şi caută mântuirea. Aşadar, noi, cei cărora ni s-a dăruit bucuria de a cunoaşte credinţa în adevăratul Dumnezeu, ne putem mântui doar în această credinţă, doar în relaţia cu Tatăl nostru ceresc şi, mai mult decât atât, avem datoria de a înmulţi lumina şi bucuria credinţei, comunicându-le şi altora (prin cuvinte şi prin exemplul personal) adevărul revelat. Dacă în jurul nostru mai există atât de multă necredinţă, dacă necredinţa sporeşte chiar, responsabilitatea ne aparţine aproape în exclusivitate nouă, celor credincioşi, pentru că am uitat sau n-am împlinit corect porunca Mântuitorului Hristos de a-L mărturisi în faţa oamenilor (Matei10, 32-33). Da... Poate că cei mai mulţi dintre noi, fiind încă departe de nivelul spiritual înalt al acelui personaj din "Fraţii Karamazov" care se socotea răspunzător pentru păcatele întregii omeniri, nu conştientizăm nici măcar adevărul evident şi trist că noi înşine, prin indiferenţa şi prin greşelile noastre, contribuim, mai mult sau mai puţin, la menţinerea unora dintre semenii noştri în necredinţă sau în îndoială. Pentru noi, cei care cunoaştem adevărul creştin revelat şi transmis nouă prin Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie, părăsirea şi trădarea credinţei ar constitui o crimă, un păcat împotriva Duhului Sfânt Care sălăşluieşte întru noi! Pentru noi, creştinii, "Extra Ecclesia nulla salus"!
În schimb, cei care s-au născut şi au fost educaţi în spiritul altor religii... vor fi judecaţi de către Domnul nostru Iisus Hristos potrivit altor criterii, căci faptele săvârşite din neştiinţă nu pot fi socotite păcate. Poate că atunci se va împlini cu păgânii profeţia biblică potrivit căreia "Cei care nu-L cunosc, aceia Îl vor vedea şi cei ce nu L-au auzit Îl vor înţelege". Sfânta Treime este, în mod indubitabil, unicul Dumnezeu, dar cei care, din diverse motive, nu L-au cunoscut pe El, n-au aflat măcar de existenţa Sa, nu vor putea fi osândiţi pentru ceea ce n-au putut şti, sau n-au fost capabili să înţeleagă.
Aşa presupun că va fi cu necreştinii care nu cunosc Evanghelia, dar viitorul fiecărui suflet rămâne o taină cunoscută doar de Dumnezeu.
În schimb, adevărul revelat, în privinţa căruia nu ne este îngăduit să avem îndoieli, este faptul că una dintre condiţiile indispensabile pentru mântuirea creştinilor rămâne credinţa în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Pentru noi, creştinii ortodocşi, pe lângă adeziunea la dogmele fundamentale ale creştinismului, ne este necesară şi statornicia în Ortodoxie (dreapta credinţă).
Departe de mine gândul de a relativiza în vreun fel dogmele credinţei noastre creştine! Ceea ce susţin, însă, este faptul că... riscăm să repetăm eroarea evreilor de acum două milenii care, ştiindu-se membrii poporului ales, îi tratau cu superioritate pe cei de alte religii, considerându-i ca vrednici de primirea pedepsei veşnice pentru idolatrie. Şi aşa cum aceia, renunţând la credinţa în idoli, s-au lăsat eliberaţi de către Adevăr, la fel şi unii dintre necreştinii de astăzi, într-o zi (poate chiar după trecerea lor din viaţa aceasta), Îl vor iubi pe Hristos mai mult decât noi.
"Ştiu că nu ştiu nimic"... şi unica mea certitudine este faptul că Hristos a înviat şi este Dumnezeu-Omul, Mântuitorul tuturor!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!