Tradiţii şi obiceiuri catolice de Crăciun

[Mihnea Dragomir]

Catolicii obişnuiesc să pregătească de Crăciun Sfânta Iesle. Mare sau mică, mai bogat ornată sau mai sărăcăcioasă, orice parohie pregăteşte cu multă grijă Ieslea ei. De multe ori acest lucru este făcut de copiii parohiei, deşi răspunderea e întotdeauna a preotului paroh, care ia foarte în serios această grijă. Trecând prin faţa ieslei, oamenii au un moment de meditaţie, mirându-se că Regele lumii a ales să se nască în împrejurări aşa de precare, când ar fi putut alege oricare mare palat. Se închină şi îngenunchează în faţa Pruncului, rugându-L să îi ajute. Oamenii mari (uneori şi copiii) aduc daruri la iesle, pentru Pruncul Isus. Unii, dulciuri, alţii ceva bănuţi din buzunare, de care se bucură copiii ori săracii parohiei. În Bucureşti există concurenţă inter-parohială privind cine face cea mai frumoasă iesle lui Isus. Părintele B. susţine că nu există iesle ca aceea de la bisericuţa lui: ce e drept e interesantă, ca să intrii în interiorul bisericii trebuie să treci mai întâi prin iesle, astfel încât scena din Betleem te înconjoară şi te cuprinde. Dar, parcă ieslea de referinţă tot la Sf Iosif pe Gral Berthelot o vezi, anul acesta scoasă în faţa catedralei, practic în plină stradă.

De unde vine acest pios obicei, al Sfintei Iesle ? Se pare că datează din anul 1224 şi că este încă o contribuţie pe care o datorăm Sf Francisc. În acel an, sfântul a dorit să participe la o Sf Liturghie mai specială: el, fiind cu fraţii săi în satul Greccio, unde era o mică peşteră, a dorit să amenajeze acel loc astfel încât să semene cu aceea din Betleem şi să se oficieze chiar pe iesle. A vorbit despre acest lucru cu fraţii săi: zis şi făcut: au încropit o iesle, au umplut-o cu fân şi au pus în ea statueta Pruncului. Alţii au adus celelalte elemente: îngeri, păstori şi magi. Şi, bineînţeles, o statuie a Sf Fecioare şi una a Sf Iosif. Ca de obicei, sfântul a ţinut predica, deşi era diacon (el a refuzat preoţia presbiterală, considerându-se prea nevrednic şi murind ca diacon). Dar protos-ul îl delega mereu ca să ţină predicile, fiind un predicator vestit. Cei din sat au fost uluiţi de asemenea scenă liturgică, iar predica le-a mers la inimi. Câţiva au declarat altora, sub jurământ, că statuia lui Isus a prins viaţă, prefâcându-se într-un prunc real, care dormea. Sfântul l-ar fi luat în braţe şi acesta i-ar fi zâmbit. Desigur, după atâta vreme, astfel de miracole sunt imposibil de confirmat, fiind catalogate de Biserică drept legende pioase. Dar obiceiul de a se face Sf Iesle de Crăciun şi tradiţia ca oamenii să se închine ei, a rămas secol după secol, până în ziua de azi.

Sfinte Francisc, iubitorule de copii, roagă-te pentru noi şi ajută-ne, Sărăcuţule, să fim copiii lui Isus !