Cele sapte surle (fragmente)

SFANTA LITURGHIE MAI ŢINE LUMEA

Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfanta Jertfa a Mantuitorului, din Sfanta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocarmuirii lumii.
Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist in zilele lor, căci Sfantul Pavel vorbeşte despre taina aceasta in chip ascuns, dar n-o numeşte. E Sfanta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi Insuşi ne-a invăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii decat in vremea ingăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulţimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfarşească lumea, insă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea, mereu se aduce pe Sine Jertfa Sfantă inaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El.

Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neintreruptă; Mielul-Impărat stă mereu chezaş inaintea Tatălui, aducandu-se in Jertfa neincetată, rugăminte de mijlocire pentru biata lume. Că de n-ar fi sangele Mielului, al Insuşi Arhiereului-Impărat, Iisus Hristos, dat de bună voie şi neincetat preţ de mantuire pentru oameni, stand cu iubire şi părtinire pentru lume, demult ar fi inecat Dumnezeu pămantul in sangele oamenilor şi l-ar fi ars cu foc, desfacand de istov stihiile. Deci sangele Mielului din Sfanta Impărtăşanie mai ţine sufletul in oase şi lumea in picioare.Precum taina pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mantuirea fiecărui suflet in parte,aşa Sfanta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit, mantuieşte lumea, sau o fereşte de urgiile Antihristului.Iată de ce toată lumea ar trebui să vie la Sfanta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pămant.

Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o prea mare taină a lui Dumnezeu, ascunsă in Sfanta Liturghie, care se săvarşeşte şi in Cer şi pe pămant, şi pentru care mai ţine Dumnezeu lumea, am incercat. Dar Sfanta Liturghie este neasemănat mai bogată in taine, care nu se pot depăna pe limbă omenească. Dumnezeu coboară intre oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.

PROOROCUL DE FOC

Deci cată vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfanta Impărtăşanie, Satana n-are putere. Il opreşte Dumnezeu. Dar cand oamenii se vor intuneca la minte aşa de tare incat vor impiedeca Sfanta Liturghie, cu toată voia lor vrand necredinţă, in zilele acelea va inceta şi Jertfa cea de-a pururi, şi va incepe uraciunea pustiirii, precum zice la:

Daniil 12:
Şi din vremea cand va inceta Jertfa cea de-a pururi şi va incepe uraciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile.

E vremea de trei ani şi jumătate, in care va propovădui Ilie, cel mai manios prooroc, şi va vesti cele şapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu – cele de pe urmă – cu care se va sfarşi mania lui Dumnezeu. Va fi o vreme de stramtoare, cum n-a mai fost de la inceputul lumii, nici nu va mai fi. In zilele acelea:

Daniil 12:
Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi.

Toţi cei fărădelege nu vor pricepe, ci numai cei inţelepţi vor inţelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire). Cei fărădelege huliră pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-şi muşcau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocăit, zice Apocalipsa.
La plinirea acelei vremi de pe urmă, cand răutatea va fi desăvarşit coaptă, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mantuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a creştinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevărat; căci oamenii fărădelegii il vor ucide ca pe Ioan Botezătorul, care era in duhul şi puterea lui Ilie, la cea dintai venire. Dar tocmai cand protivnicii Atotputernicului credeau că omorand şi pe cel din urmă prooroc, in sfarşit “au terminat cu Dumnezeu”, iată că invie Ilie…
Iudeii şi-au dau seama de nebunia potrivniciei lor şi de inşelarea Antihristului şi, cu infricoşare şi cutremur mare, se intorc şi primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, după cum mărturiseşte despre ei Scriptura.
Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul său necurat cu care lucră şi se ţine, răscoală pe toţi impăraţii lumii să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, in valea lui Iosafat, la cel de pe urmă război şi la cea mai mare vărsare de sange de pe pămant.

A N T I H R I S T

“El e “acela” care va veni in numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pămantul. Căci “acela” va primi să fie impărat peste strălucirea tuturor impărăţiilor pămantului.

Creştinii – cu numele – din pricina inmulţirii fărădelegilor care sting Duhul, aşa se vor slăbi la minte, incat de frică mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului, “căci credinţa nu este a tuturora”. Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da indrăzneală Satanei, care va lucra in “acela” tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mantuiască. De aceea, pentru că iubesc păcatul mai mult decat pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezămant minciunii, şi să cadă sub osandă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au indrăgit nedreptatea.


Iudeii de odinioară, impinşi inlăuntru de “acela” au răstignit pe Domnul, inţepandu-i călcaiul, şi nu I-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorandu-Se prin cruce la cei din inchisoare, a spart veşnicele incuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă protivnicul ca un leu turbat intăratandu-şi uneltele, ca măcar faptele şi invăţătura Mantuitorului să le intunece in necredinţă.
Neputand nici aceasta, işi aprinde ciracii şi pe “acela” al lor care se repetă in fiecare veac de oameni, din zilele Sfinţilor Apostoli, pană in zilele celui mai desăvarşit Antihrist, din vremea de apoi, cand va propovădui Ilie , ca doară-doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pămantului prigonindu-i, spanzurandu-i, ucigandu-i, răstignindu-i şi in tot felul omorandu-i.


Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astampăr decat in ziua cand ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvarle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pămant; şi nu ravneşte, nebunul, la o mandrie mai mare, decat aceea de-a termina odată cu Dumnezeu, iar in locul Lui să-şi implante in sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.


“Acela” nu se mulţumeşte numai să inşele pe oameni cu amanarea pocăinţei pe maine, pe poimaine, la bătraneţe, ci luptă nebun cerand:

1. moarte lui Dumnezeu;
2. moarte invăţăturii Sale;
3. moarte creştinilor, ucenicilor Săi;
4. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfanta Liturghie.

Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, in care va lucra toată puterea Satanei, vor intrece toate prigoanele cate s-au inteţit asupra creştinilor, de la inceput pană in zilele acelea.


(…) Deci cand fărădelegile vor incleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare incat vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi, incat va fi sălbăticirea şi nebunia unite peste tot pămantul, atunci vine sfarşitul.