Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?

[delia31]

În prealabil postat de VladCat

Fără a îmi permite să fac vreo evaluare negativă la adresa părintelui Delarohia, afirmația conform căreia „firea omenească a predominat” îmi apare neconformă cu învățătura Bisericii despre cele două firi ale Mântuitorului.

Direcția în care se poate avansa în înțelegerea patimei lui Hristos, adică a ceea ce l-a făcut să rostească acele cuvinte, poate fi găsită aici

Fraza lui Steinhardt are intelesul corect numai si numai daca nu o decupam. Fraza intreaga este: „natura omenească pare să fi predominat (pe Golgota)– după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor”.

Pentru a nu cadea in extreme ( de ex. sa consideram ca Una din Persoanele Sfintei Treimi s-a despartit in firea ei de celelelate doua, iar astfel sa fi ramas doar o Sfanta Doime, ceea ce e aberant) , deci pentru a nu cadea in erezii, inainte de intelegerea acestei teribile rostiri de pe cruce, trebuie inteleasa (atat cat omeneste e posibil) unirea celor doua firi ale lui Hristos intr-un singur ipostas.

In tratatele de Dogmatica, acestei probleme i se dedica un amplu loc aparte la capitolul „Unirea ipostatica si consecintele ei dogmatice”, in care se incearca explicarea (atat cat omeneste e posibil, desigur) felul in care cele doua firi ale lui Hristos, unite intr-o singura persoana (ipostas) isi comunica una alteia trasaturile fara sa se confunde, fara se se amestece, fara totusi sa fie despartite.

Dat fiind ca Hristos e Persoana apartinand si firii divine si firii umane, trasaturile specifice ale fiecarei firi se transmit si celeilalte.

Comunicarea insusirilor inseamna ca firii dumnezeiesti i se atribuie insusiri omenesti, iar firii omenesti i se atribuie insusirile dumnezeiesti. Dar firile raman neschimbate. Umanul ramane uman iar divinul ramane divin, chiar daca sunt indisolubil unite.

Datorita acestei comunicari dintre insusirile divine si umane, toate lucrarile lui Hristos, tot ce a facut si a zis si a simtit si a gandit sunt in acelasti timp si divine si umane. Cooperare intre Dumnezeu si om, teandrie, sinergie.

In acest sens, cuvintele lui Steinhardt: ”natura omenească pare să fi predominat (pe Golgota)– după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor”- sunt corecte dogmatic.