problemele noastre + problemele altora = un ocean de probleme

„Când vorbim cu semenii noștri și aceștia ne împărtășesc poverile lor, dacă avem dragoste, atunci ascultăm cu atenție istorisirea greutăților lor și ne facem părtași la suferințele și patimile lor - căci suntem plăsmuiți de Dumnezeu, din dragoste - și ne facem o revărsare a dragostei lui Dumnezeu. Dar și mai mult ne împovărăm atunci când suntem încărcați de griji, neliniști și slăbiciuni. Iar de această îngreunare trebuie să ne despovărăm singuri mai apoi, dar numai Domnul ne poate ușura! Căci El este Cel ce poartă toate slăbiciunile și neputințele noastre. De aceea este nevoie să cădem la Dânsul, să fim neîntrerupt în rugăciune cu Domnul - atunci va veni ușurarea. Și ne vom slobozi, nu vom mai purta cu noi grijile aproapelui nostru, căci le-am încredințat pe toate lui Dumnezeu. El este purtătorul tuturor grijilor noastre.

Dacă avem grija acestor greutăți ale lor, începem și noi să cugetăm neîncetat la ele. Din clipa în care am cugetat la acestea, ne-am și împovărat cugetul. Dacă îl ascultăm pe aproapele nostru, dar nu participăm cu atenție, ne va fi probabil cu neputință să îi răspundem, să-i dăm un răspuns mângâietor sau de îmbărbătare...atunci sântem absenți. El ne povestește, dar noi nu luăm parte la necazurile lui, ci rămânem cu gândurile și dorințele noastre. Iar dacă participăm, purtăm atunci și povara noastră și a lor.

Dacă nu mai putem îndura, trebuie de îndată să ne rugăm lui Dumnezeu: „Doamne, nu pot purta nici neputințele mele, peste măsură m-am împovărat, iar acum m-ai încărcat și cu ale acelora, și cu ale acestora. Nu știu cum să o scot la capăt cu sarcinile mele. Singur nu pot a le plini și, gândind că nici nu am dorit să o fac, mă îngreuiez și mai mult cu aceste cugete. Am dorință, de pildă, să ajut, dar nu am putință; pe alții, însă, socot că
nu am dorit a-i ajuta - și atunci mă împovărez și mai mult pe sinemi.”

Iar când ne rugăm Domnului din toată inima, și ne încredințăm Lui, vom fi despovărați, împreună cu toate grijile noastre și ale semenilor - cu alte cuvinte, ni se vor dezlega hamurile care ne țineau. Mai înainte eram cu cugetul legat, iar acum, că ne-am slobozit, am pus toate la picioarele Domnului, ca să le dezlege El. Dacă nu ne vom deprinde să facem astfel, zi de zi ne vom îngreuia tot mai mult și mai mult, vom fi mereu tot mai împovărați. Iar într-o bună zi nu vom mai putea vorbi deloc cu semenul nostru. De ce? Vom fi stresați, vom spune: „Te rog lasă-mă în pace, nu pot nici greutățile mele să le duc - cu atât mai puțin vreuna din grijile tale.” De aceea, este nevoie să învățăm a ne odihni cugetul. Când suntem împovărați, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, să-i încredințăm Domnului toate grijile noastre și ale semenilor noștri. Toate problemele mele și problemele tuturor semenilor mei, care sunt mâhniți pentru ceva, pentru slăbiciunile lor - pe toate le încredințez Domnului și Maicii Preasfinte, ca să le dezlege. Iar Domnul și Maica Preasfântă le dezleagă. Eu ce-aș putea face, când pe mine însumi nu mă pot liniști? Cum să-l ajut atunci pe un altul? (Starețul Tadei de la Vitovnița - „Cum îți sânt gândurile, așa îți este și viața”, ed. Predania)