Cugetul si vorba omului

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Marius22

Drept este ca invatam cu adevarat a vorbi, nu dupa primii 2-3 ani din viata, nu dupa ce stapanim un vocabular bogat si regulile gramaticale, ci numai dupa ce avem experienta ascultarii lui Dumnezeu si mai apoi a vorbirii cu El...

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. Mai apoi se intampla ceva straniu; poate sunt pacate mostenite; poate intervin influentele lumii materiale, desenele animate, mediul social, parintii, etc.
La inceput toti copiii sunt la fel cu foarte rare exceptii. Toti am fost candva copii. De ce n-am ramas pe acea frecventa in care dialogul cu Dumnezeu se facea spontan? Prin ce metode perverse, vrajmasul diavol reuseste sa schimbe sufletul unui copil, putin cate putin in povara fara de inteles si de neiertat? La 5 ani o fetita de aceeasi varsta cu mine ma invata sa "fac prostii", iar la 8 ani eram patruns de pacat, fiindca mi se parea interesant sa incerc si cu alte fete... De ce a ingaduit Dumnezeu asa ceva unor copii atat de mici? Pe-atunci nici televizor nu aveam, eram total naivi, iar parintii erau cu frica de Dumnezeu, cel putin in cazul meu... Cum sa nu pierzi harul pe drum? Ce sanse ai sa te redresezi, cand vlastarul vietii tale, de mic a pornit stramb? Ce vina avea ea, care "m-a invatat", daca avea doar 5 ani? Putem vorbi de responsabilitate? De ce ingerul meu pazitor nu mi-a dat de-atunci putere sa spun: "NU, fiindca e pacat."
Pacatul este in firea noastra, de la Adam incoace. Pacatuim instinctiv, fara macar a constientiza si a face diferenta intre bine si rau, iar daca totusi in subconstient este o incredintare tacita ca savarsim ceva rau, ea nu se raporteaza, inca, la Dumnezeu, ci la parinti, care nu trebuie sa afle cu nici un chip...
Intr-un fel sau altul, cu totii suntem victimile urzelilor diavolesti. Totusi, Dumnezeu nu ne abandoneaza definitiv. Din cand in cand ne mai trimite cate o sansa, iar daca ne facem ca nu intelegem, ne trimite probleme si ghinioane. De cele mai multe ori nici nu ne punem problema "de ce asa si nu altfel?" si luam lucrurile ca atare. Iar daca nici atunci nu ne indreptam, ne trimite o nenorocire sau o boala care sa ne puna cugetul la o altfel de logica a gandirii.
Mai spre sfarsitul vietii, multi se inteleptesc si inteleg voia lui Dumnezeu, desi fratii din jur au deja parerile lor pe care nu le vor schimba peste noapte, doar fiindca ai inceput tu de la o vreme sa vii la biserica si sa te impartasesti cu Sfintele Taine... Ei te stiu cat esti tu de pacatos si sunt foarte multumiti de faptul ca... nu sunt ca tine...
Am vazut Harul lui Dumnezeu in toata natura inconjuratoare, dar si acolo unde altii sustin ca... nu ar fi; fie din gura unui forumist (odata betiv...), fie din gura unei desfranate care spunea ca ar vrea din tot sufletul sa intre in biserica si sa se inchine, dar cand stie ce necazuri ii da Dumnezeu dupa aceea, prefera sa stea departe. Fiecare om Il are pe Dumnezeu in el. Nu se poate sa nu fi spus niciodata lucruri pe care nu va puteti explica de ce le-ati spus, fiindca nu le-ati gandit si nu veneau din cugetul vostru...
Prin botez, Dumnezeu ne-a facut sfinti, iar spre deosebire de toate celelalte legi ireversibile, (iti pierzi o mana, un picior etc, el ramane pierdut pentru totdeauna) sfintenia o poti pierde, dar o poti si recastiga. Fie ca puterea rugaciunii din noi sa fie suficient de convingatoare si de smerita, astfel incat diavolul sa nu se mai poata apropia de sufletul nostru care a fost odata pacatos.