Inima

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Buna completare!

Multumesc. De asemnea preciez ca apreciez postarile dvs pe acest subiect.

În prealabil postat de ioan cezar

Acum ma intreb, la randul meu, daca nu cumva intelectul e insotit si de alte parti ale mintii. Intrucat as delimita, pentru a preciza termenii dintru inceput, componentele intelectului: gandire, limbaj, imaginatie, o parte a memoriei (exclusiv cea care stocheaza si reactualizeaza date percepute prin simturi, aceasta fiind o memorie senzoriala, nu intelectuala).
Alte parti ale mintii ar fi in primul rand simturile, apoi reprezentarile (imagini mintale stocate in memorie, care spre deosebire de perceptii au o generalitate mai mare, sunt schematice, de pilda schema-imagine a traseului unei excursii, care nu e totuna cu bogatia de perceptii pe care o dobandim in fiecare moment al excursiei).

Unde bat?
Toate datele procesate de mintea noastra (intelect plus simturi) se duc unde? Oare nu si in inima?...

Subscriu asertiunii de mai sus.
In acest sens doresc sa preciez ca intelectul uman, in cognitia realilatii existentei, proceseaza informatii cu privire la obiecte atat fizice (percepute senzorial) cat si obiecte matematice (percepute intelectual-mental, rational) cati si obecte duhovnicesti (percepute intelectual-contemplativ).

Putem vorbi astfel de o memorie a informatiilor, strict intelectual mentala (stiutata in minte, al carei organ fiziologic este creierul) cat si de o memorie a senzatiile, sentimentelor (al carei organ fiziologic este inima).

Astfel consider perinent sa afirmac ca toata experienta noastra existentiala intelectuala umana influenteaza atat intelectul cat si inima (sistemul de valori emotionale, duhovnicesti...)

În prealabil postat de ioan cezar

Ramane inima neatinsa de ceea ce vede ochiul si ce gandeste mintea?...
Asa incat presupunerea pe care o avansez este nu doar ca inima conditioneaza strategic (as spune) intelectul, dar si ca intelectul la randul lui intervine in viata inimii.

Conform asertiunii de mai sus, consider pertient sa afrimam ca intre intelect (minte) si inima exista o stransa legatura interdependenta. Acest lucru este evident atat in directia buna (omul induhovnicit are atat sentimente cat si gandire hristificata) cat si in directia rea (omul impatimit nu mai are sentimente adecvate si gandirea se pogoara din ce in ce mai mult in sminteala, "pierdera mintii", nebunie.)

În prealabil postat de ioan cezar

Sa dau un exemplu: desi in inima nu are un astfel de imbold viu, un copil se poate nimeri, printr-o imprejurare anume (si prin Pronia Domnului, mai intai), intr-o biserica. Sa zicem ca e prima data cand intra in lacasul de cult. Acolo in biserica (mi-ar fi placut sa spun "aici", in loc de acolo...:)) percepe o multime de stimuli: cantarile, impresiile olfactive aromatice, icoanele, stihurile rugaciunii ... si peste toate sau prin (inlauntrul) lor un anumit ton, o anumita emotie, un fel aparte de energie sa spunem cu un termen provizoriu - cea a evlaviei si dragostei de Dumnezeu.
Oare acestea raman fara urmare in inima lui?
Oare nu joaca si ele un rol in iconomia adinca a fiintei copilului?...

Exemplul invers ar fi, sa zicem, cand un tanar crestin patrunde intr-o lume cu totul departata de Biserica. Sa zicem ca locuieste si traieste in campusul universitar Grozavesti sau in Leu (ori Oxford, Standford, Cambridge, Sorbona, Trivale-Dacia, Ovidius etc.) unde numai evlavie nu este... Ce impresii il inconjoara? Ce oameni? Ce relatii? Ce situatii-stimul de viata? Poate el ramane, in inima lui, cu totul indiferent si fara vreo "atingere" a inimii, cata vreme traieste zilnic, ani in sir, intr-o lume net diferita de mediul din care provine (unul evlavios, cum spuneam in designul ipotezei)? Subliniez ca e un tanar, un adolescent, un crestin obisnuit ca sa zic asa... Iar nu vreun calugar bine pregatit pentru contactul cu lumea, nicidecum un batran imbunatatit... E un tanar crestin, un copil in fond...

Asertiunea este pertinenta. Subscriu.

În prealabil postat de ioan cezar

Vad asadar o intreaga relatie reciproca intre intelect (minte) si inima.

Sunt de acord cu aceasta afrimatie. Este si ceea ce am inteles pana in prezent atat din studiul (si putina traire personala) filocalic precum si studiul si experienta stiintifica.

În prealabil postat de ioan cezar

Tocmai de aceea gasesc ca isihia (si in general DESPATIMIREA) nu se face in lume, sub noianul de impresii si judecati ale lumii acesteia, ci departe de lume...

Nu sunt de acord cu afirmatia de mai sus. In sprijinul afirmatiei mele precizez invatatura filocalica conform careia asceza (lupta cu patimile, pacatele si duhurile necurate) nu este exclusiv pentru monahi ci este pentru fiecare crestin ortodox.
Intr-adevar tintele sunt diferite caci una este despatimirea pentru monahi (spre exemplu din punct de vedere sexual tinta este eliminarea oricarei dorinte sexuale trupesti firesti) si alta este despatimirea pentru cei casatoriti (unde din punct de vedere sexual tinta nu este eliminarea dorintei sexuale firesti, ci mentinerea activitatii sexuale in cadrul familiei, conform firescului: nici abuz nici refuz); insa tinta este nepatimirea in ambele cazuri.

Orice crestin ortodox (fie monah fie casatorit) poate atinge nepatimirea si este dator sa o doreasca. In mod firesc linistirea pentur cei casatoriti ar trebui sa fie mai usor de realizat intrucat echilibrul sufletesc si trupesc din familie ar trebuie sa conduca la acest lucru (mai ales intrucat pofta trupeasca fireasca isi gaseste normalitatea biecuvatata fiind in Taina Sfintei Cununii)... din nefericire observam ca sunt mai multi monahi care ajung la starea de nepatimire desi "tinta" lor este mult mai dificil de atins.

Sunt multi sfinti care nu au fost monahi, sunt multi sfinti care nu au fost nici macar clerici. Dumnezeu nu da harul Duhului Sfant cu masura. De aceea este bine ca omul sa se cunoasca pe sine insusi sa site ce cale de hristificare este mai potirvita pentru el.
Tinta monahismului este indumnezeirea prin har si evident lupta sa este mult mai anevoioasa in acest sens... cei casatoriti trebuie sa se ocupe si cu activitatile specifice de familie, cu responsabilitatile sociale etc.

În prealabil postat de ioan cezar

Dar sa nu deviez cumva spre alta problema... Ma reintorc si spun, ca o concluzie:
Inima ne traseaza jaloanele sufletului si comportamentului, precum si invers, mintea rascoleste inima, in bine sau in rau.

Sunt de acord cu afirmatia dvs.
Inima fixeaza "comoara": Hirstos sau patimi, pacate, colaborare mai mult sau mai putin constienta cu duhurile demonice.
Mintea poate influenta inima in sensul ca intelectul asigura discernamantul binelui si al raului... si degeba inima pofteste pe Hristos daca este este "pacalita", inselata de patimi, pacate, duhuri demonice.

În prealabil postat de ioan cezar

Oare am abordat bine relatia aceasta? Oare e realist ce spun?
Daca nu, rog sa fiu iertat si astept indreptare, cu toata buna-vointa si cu recunostinta, de pe acum.
Domnul sa ne lumineze cu harul Sau! AMIN+

Consider ca abordarea este pertinenta atat din punct de vedere filocalic cat si stiintific.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.