Citat:
În prealabil postat de anna21
:)
Un pic cinica? Sunt foarte, foarte amara...
Am ajuns sa ma bucur ca am baieti si nu fete pentru ca asta este: traim intr-o lume a barbatilor.
In ultimii cinci ani am strans povesti incredibile numai din cercul meu de cunostinte.. Si nu vorbesc de banala inselare ci chiar de ceva apropiat de tortura fizica si psihica.. Si ce li s-a intamplat nu ajunge in statistici.
(Pana si prietena mea avocata pe care am mentionat-o pe thread a trecut printr-un calvar.. incredibil cat a indurat. Si cu toate astea nu ea a cerut divortul! Chiar credea in "sanctitatea casatoriei" - e catolica)
Nu stiu ce se intampla azi. Cred ca este o boala a lumii contemporane: egoismul acesta crancen! Mi-e greu sa cred ca asta a fost casatoria intotdeauna (am exemplul luminos al parintilor mei care si-au fost intotdeauna sprijin).
Dar nu vreau sa fiu nedreapta cu barbatii, am cunoscut si barbati extraordinari (care nu sunt calugari. Pentru ca ideea mea despre barbatie implica controlul asupra sinelui, a nu trai pentru sine, jertfa.. asta este barbatia in viziunea mea). Dar stii care este ironia? Sotiile lor nu intelegeau ce au alaturi. Deci tot aia.
|
Lumea in care traim este rea.
Totusi, nu cred ca este bine sa ne oprim la aceste aspecte mai mult decat e nevoie ca sa ne rugam pentru cei care sufera si pentru cei care ii fac pe altii sa sufere. Si sigur, sa nu traim pe un norisor roz, sa ne pazim. Dar sa ne pazim inima noastra, mai intai, sa fie treaza si sa nu cada in capcane.
Sa nu fim ca musca, ci ca albina (postase glykys imaginea asta a unui parinte pe alt thread), nu ca cea care vede mizeria, ci ca cea care vede florile.
Eu am cunoscut si vad in jur si multi barbati minunati, incepand cu al meu (ceea ce nu inseamna ca nu are si defecte si aspecte mai colturoase, dar cine nu are? caa nu traim inca in rai). Cunosc diversi soti atenti, responsabili, iubitori. De ce sa nu vorbim si despre ei?
Subscriu insa la ceea ce i-ai scris Gabrielei in mesajulm care urmeaza acestuia.