Citat:
În prealabil postat de Tina06
Buna ziua,
Mi-e rusine sa recunosc ca iubesc "pacatul" - iubesc acele ganduri care imi conformeaza propriile idei, care ma menajeaza, care imi justifica uracenia. Apoi le alung, ca nu vreau sa ma intorc de unde am plecat - mai bine mor de o mie de ori, dar iar cad si iar ma ridic. Ma simt ca o minge de fotbal intre 2 porti si am senzatia de multe ori ca in mine nu este pocainta .
Nici pe Dumnezeu nu stiu cum sa Il vad - la inceput, cand am inceput sa ma spovedesc , sa repar din greseli, nu pot sa descriu cum Il vedeam pe Domnul - e ceva mai presus de cuvinte, e o bucurie care nicio vorba nu o poate reda.
Acum simt ca L-am pierdut: cand citesc ceva din cartile Sfintilor, nu pot sa citesc si eu ca tot omul obisnuit: citesc si parca personalitatea mea se emuleaza in acea carte, totul in
|
Sunt sagetile din urma care trebuie sa le suferi.
La inceput regasirea a debutat furtunos si dulce
Acum cunosti amarul experientelor de zi cu zi,iei cunostinta cu eul tau si mai ales cu neputinta lui
Caci daca fiecare ne am vedea eu-l cu scarba ,vindecarea ne ar fi f. aproape. Dar ,din pacate il vedem doar cu compatimire ,cu lipsa de tragere de inima , parca nimic nu ne atrage . Si aceasta lipsa de bucurie e greu de suportat,e ea insasi o incercare.
Poate ar trebui sa te gandesti ca insasi starea de acum e o ramasita a mandriei,a mandriei de a crede ca ar trebui sa fie altfel.
Poate ca asa trebuie sa fie ,si poate e bine sa te accepti cum esti. Si sa pleci urcusul de acolo de unde esti ,in mod real ,si nu de unde crezi ca ar trebui sa fii.
Eu ma lupt de ani intregi cu starea asta. Tu ai un mare avantaj totusi,ca vorbesti liber despre tine. Oricat de mult ai crede ca bati pasul pe loc ,atitudinea asta smerita a ta, te va trage cu putere inainte. Doar ca nu pe o cale plina cu petale,ci pe ceea a luptei grele ,cu tine insuti. Daca ai sta o clipa in loc,ai vedea ca totul ai de la Dumnezeu ,si atunci ,ai multumi pentru ceea ce ai.