Creatie versus evolutie

[Eugen7]

"Trecerea de la evul mediu la modernitate a gasit insa Biserica nepregatita, cu o constiinta relaxata (traditia eclesiala nu a mai fost interpelata cultural, pe masura paradigmei elenistice; nici macar de filosofia islamica, grea de continutul neoplatonic) si cu o amintire stearsa a modului de lucru al Parintilor. Este adevarat, Biserica Rasaritului nu a fost provocata de la inceputurile modernitatii - se pare ca nu a fost nici jenata, daca ne gandim ca majoritatea carturarilor de cultura bizantina a privit cu interes emergenta stiintelor -, socul noii cosmologii fiind resimtit mai intai in Apus. Din pacate, teologia occidentala, atasata unilateral de reprezentarea antica a lumii - socotita dogma netrecatoare, de vreme ce Galilei, spre exemplu, a fost acuzat de erezie -, a fost tentata sa respinga stiinta. De aici conflictul. Unei teologii intepenite in trecut, intr-o reprezentare supranaturalista a realitatii, i-a raspuns o stiinta ateizata, astfel incat ceea ce reprezenta sansa unei intalniri intre viziunea crestina si mentalitatea moderna s-a transformat intr-un conflict al ideologiilor. Mai departe, materialismului ateu profesat de oamenii de stiinta i-a raspuns literalismul teologiei, intr-o inutila incercare de contestare a legitimitatii stiintelor pe motiv ca nu convin Scripturii.

Acest conflict, i.e. al creationismului (fundamentalism in marginea teologiei) si al evolutionismului (fundamentalism in marginea stiintei), ramane insa din perspectiva traditiei Parintilor o falsa problema, care, e drept (si evident), scurtcircuiteaza raporturile dintre cele doua domenii ale cunoasterii. Vladimir Lossky observa va Biserica nu a avut niciodata de aparat vreo stiinta sau paradigma culturala, servindu-se mereu cu mare libertate de diversele sisteme care functionau la un moment dat.

In aceeasi linie, mitropolitul Zizioulas afirma ca o viziune patristica despre lume nu implica si fidelitatea Bisericii fata de contextul cultural in care Parintii din vechime si-au savarsit marturia: nu avem nevoie astazi de ceea ce au spus Parintii decat pentru a cunoaste si asuma stilul eclesial al manierei lor de lucru. [Zizioulas acuza teologia ortodoxa de astazi de fundamentalism patristic, asa cum acuza teologia protestanta de fundamentalism biblic.] A merge pe urmele Parintilor, considera mitropolitul, implica efortul decontextualizarii mesajului lor teologic, eliberandu-l de urmele vechii paradigme, pentru a-l recontextualiza sau incultura in carnea contemporaneitatii; asadar, a-l transpune in cadrele noii reprezentari.

Din nefericire, chiar daca o parte din teologii ortodocsi accepta necesitatea unei asemenea operatii, aceasta ramane mereu amanata din cauza unei confuzii de neiertat intre cercetarea stiintifica si diversele ideologii din marginea acesteia. Aceste ideologii paraziteaza de fapt demersul stiintific, cum se intampla in cazul confuziei dintre evolutie, ca fapt stiintific, si evolutionism, ca ideologie ateista care incearca sa interpreteze realitatea cosmica, biologica si umana facand abstractie de Dumnezeu, de un proiect si de un scop al creatiei.

Mai mult, si dintr-un alt unghi, din cauza infrangerii suferite in fata stiintelor, in sec. XVIII-XIX, teologii considera ca nici nu mai trebuie purtata vreo discutie cu lumea stiintei, si ca ceea ce au ei acum de facut este numai sa redescopere si sa conserve cu pietate realizarile generatiilor crestine din trecut. Acest blocaj, cu totul strain de spiritul apostolic al misiunii Bisericii, determina cea mai mare parte a teologilor sa ramana insensibili fata de importantele mutatii din cosmologia contemporana. Intr-o profunda criza a constiintei sale profetice, Biserica pare a fi pierdut puterea de a discerne si de a spera in semnele unei noi "pliniri a vremii". Or, pronia dumnezeiasca pare sa fi condus lumea stiintei - dincolo de perceptia Bisericii - catre momentul unei intalniri cu viziunea teologica traditionala despre lume.
[...]
Noua cosmologie, incercand o reprezentare a lumii in stare sa dea seama de tot, prin urmare tinzand sa colecteze maximum de fapte, inclusiv pe cel al existentei noastre, se deosebeste radical de cosmologia secolelor trecute. In vreme ce Galilei, Laplace si ceilalti, credeau ca se poate elabora o reprezentare corecta a universului facand abstractie de Dumnezeu si om, cosmologii de astazi inteleg faptul ca existenta si constiinta noastra pot fi considerate aparitii intamplatoare numai din usurinta, din comoditate mentala, asa incat se simt obligati sa interpreteze natura si forma universului in functie de faptul ca existam.

Aceasta concluzie a condus cosmologia contemporana spre elaborarea principiului cosmologic antropic, potrivit caruia - intr-o formulare paradoxala a sa - universul este asa cum e pentru ca noi suntem asa cum suntem. Principiul antropic (similar noii teorii a haosului, a dinamicii nonliniare) pare a fi solutia explicativa pentru numeroase nedumeriri, cum este aceea legata de faptul ca, desi ar fi posibil ca la nivel cuantic sa fie zamislita numai dezordinea, rezultatul fluctuatiilor cuantice este ordinea, tendinta elaborarii unor structuri din ce in ce mai organizate si mai stabile in univers. Interesant este ca, deoarece umanitatea nu exista fizic de la inceputurile universului, multi cosmologi contemporani considera necesar sa introduca in ecuatie factori situati mai presus de perceptia stiintifica, cum sunt Logosul si rationalitatea creatiei.

In acest punct poate si trebuie sa intervina teologia, atata vreme cat vrea sa urmeze drumul Parintilor. Parintii cunosteau reprezentarea universului static, multistratificat concentric, insa marcat de amprenta Logosului. De aceasta amprenta s-au prevalat ei pentru a se intalni cu paradigma acelui timp, exprimand credinta lor in Hristos prin asumarea termenului Logos. Acelasi este, asadar (daca luam in consideratie viziuni despre univers cum este cea a lui Barrow), punctul in care teologia de astazi se poate articula cu noua paradigma. Datele s-au schimbat, desigur, universul este descris azi ca inimaginabil de mare si complex, insa,[u] pentru ca noua cosmologie sesizeaza dincolo de evolutia universului o rationalitate, teoria patristica a Logosului se poate intalni fara mari dificultati si cu aceasta reprezentare.

Pentru cei din societatea seculara, intrigati de propunerea intalnirii, cred ca raspunsul este evident: stiinta lucrurilor din afara omului a lasat constiinta fara sansa unei orientari, pentru ca universul fara Dumnezeu si om devine lipsit de sens. Angoasele omului modern de aici vin. Incercarea de recuperare a universului simbolic al noimelor, antidot pentru aceste probleme ale constiintei, implica si acceptarea teologiei ca partener pentru discutie. Pentru cei care, in Biserica, se intreaba de ce este necesar un asemenea efort, raspunsul e deja dat de Parintii din vechime, de vreme ce ei insisi au savarsit o operatie asemanatoare in contemporaneitatea lor, transpunand viziunea eclesiala despre lume din contextul mitic in cel filosofic.

Operatia la care sunt chemati teologii astazi, aceea de a transpune acelasi mesaj eclesial despre lume din contextul filosofic antic in cel stiintific contemporan, are aceeasi motivatie: inseminarea pamantului culturii cu Verbul evanghelic, pentru mantuirea omului. [/b]
[...]
O teologie traditionala nu se va multumi cu recitarea textelor Parintilor, incercand mai curand sa repete aici si acum reusita lor; aceasta cu atat mai mult cu cat pamantul culturii, bine lucrat de cosmologia contemporana, este bun. Iar pamantul bun asteapta o samanta buna."
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...ala-72678.html

Doamne ajuta.