![]() |
![]() |
|
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#1
|
||||
|
||||
![]()
Doi cercetatori vor sa demonstreze ca sufletul exista , fara sa declare pe fata existenta lui Dumnezeu , sau ca ceea ce credinta sustine de peste doua mii de ani este adevarat ! Este si asta o forma de mandrie ascunsa cu care ne-au obisnuit unii oameni de stinta , care vrand nevrand confirma existenta lui Dumnezeu .
Dar sa vedem stirea aparuta mai pe toate siteurile si in presa internationala: "O teorie controversata a doi cercetatori spune ca sufletul exista dintotdeauna si face parte dinmateria O bucățică de suflet Dr. Stuart Hameroff, un fizician american, și Sir Roger Penrose, din Marea Britanie, au conceput o teorie cuantică a conștiinței, care susține că sufletele oamenilor sunt conținute în „microtubule”, structuri care se găsesc în interiorul celulelor noastre cerebrale. Ideea celor doi cercetători pornește de la noțiunea conform căreia creierul este un computer biologic în care „cei 100 de miliarde de neuroni, impulsurile lor electrice și conexiunile sinaptice joacă rolul de rețele informatice”. Conform acestei idei, conștiința este un program derulat de computerul cuantic existent în creierul nostru care continuă să existe în univers și după moartea noastră. Dr. Hameroff, profesor emerit în cadrul departamentului de anesteziologie și psihologie din cadrul Universității Arizona și totodată directorul Centre of Consciousness Studies, lucrează alături de Sir Roger Penrose la această teorie din 1996. Cei doi oameni de știință susțin că ceea ce noi percep ca fiind conștiința este rezultatul efectelor gravitației cuantice în interiorul acestor microtubule, un proces pe care aceștia îl numesc „orchestrated objective reduction” (Orch-OR). Cercetătorii afirmă că atunci când oamenii intră în starea de moarte clinică, aceste microtubule își pierd starea cuantică, însă informația conținută în ele nu se pierde. Cu alte cuvinte, „sufletul” nu moare, ci se întoarce înapoi la univers. „Să spunem că inima încetează să bată, sângele nu mai curge, iar microtubulele își pierd starea cuantică. Informația cuantică nu se pierde, căci nu poate fi distrusă, ci se disipează și se distribuie în univers”, afirmă Dr. Hameroff. „Dacă un pacient este resuscitat, informația cuantică revine în microtubule și pacientul spune «am avut o experiență aproape de moarte»”, adaugă cercetătorul. Specialistul afirmă că descoperirile recente referitoare la rolul pe care fizica cuantică îl joacă în procesele biologice – precum mirosul, fotosinteza sau modul în care navighează păsările – reprezintă o dovadă în plus în favoarea teoriei sale. Dr. Hameroff a explicat pe larg această teorie în cadrul documentarului „Through the Wormhole”, difuzat recent în SUA de postul Science Channel." Sursa: descopera.ro
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Descoperirea bosonului Higgs - principala descoperire științifică a anului 2012 | Eugen7 | Teologie si Stiinta | 13 | 02.02.2013 21:45:31 |
psalmii de laudă... | myself00 | Generalitati | 2 | 13.06.2012 01:23:27 |
Discutii despre: Descoperirea lui Dumnezeu in inima omului Cuv. Serafim Rose | dobrin7m | Generalitati | 1 | 10.01.2011 12:19:01 |
rugaciunea de lauda | bncusu | Rugaciuni | 2 | 10.10.2008 19:31:27 |
Descoperirea cereasca | Laurentiu | Mari Duhovnici si predicile lor | 1 | 23.02.2008 17:51:32 |
|