Sfarsitul lumii - sursa de ironie?

În prealabil postat de MihaiG

Să ştiţi că este o practică destul de răspândită printre aceia cărora li se arată diverse duhuri, descoperiri, revelaţii, relevaţii şi relevee, ca atunci când sunt criticaţi sau luaţi în râs de contemporanii mai ancoraţi în real şi raţional să se autovictimizeze şi să se identifice cu marile figuri vizionare din religiile lumii.

Vai, vai, uitaţi-vă cum râd de mine necredincioşii ! Aşa au râs şi de Moise, Noe, Isaia, Mahomed ! Aşa l-au răstignit şi pe Hristos ! Şi aţi văzut ce au păţit ?!

Ăsta nu e argument, e tehnică sectară de brain-washing.

Nu m-am gandit sa victimizez pe nimeni, dar ma gandeam sa dobandim trezvia, ca sa nu facem confuzii grave avand impresia ca suntem in adevar. E vorba de o lupta duhovniceasca asa, cu noi insine, pentru a face deosebirea intre inselarile necuratului si descoperirile dumnezeiesti. Asta presupune sa dobandim darul duhovnicesc al discenamantului.

Acest dar se obtine prin vietuire placuta lui Dumnezeu si ne ajuta sa privim orice problema din viata noastra sau a altora asa cum o vede si Dumnezeu.

Sa ne rugam sa obtinem acest dar, pentru a nu gresi grav, deoarece intelepciunea divina difera de cea lumeasca.