Razboiul psihotronic

[adam000]

Nu am acum timp sa iti raspund, insa iata o povestire cu un pic de talc, a unui simpatic psihiatru:

http://dulce-mahala.tapirul.net/2008/10/19/ej-nebun/

Discuţia pornise de la intervenţiile unui individ agresiv, prost crescut şi prost tout court. Bineînţeles, cititorii luLulu au adoptat ipoteza cea mai la îndemână. “O fi unu de la spital”. Că “nebunia” nu este nici scuză, nici explicaţie pentru atributele enumerate mai sus, şi că de fapt nu are nicio legătură cu acestea, voi încerca să ilustrez prin povestirea de mai jos, strict autentică.
Eram în anul I de rezidenţiat şi prea multe lucruri nu ştiam. Diferenţa faţă de prezent constă în faptul că acum ştiu şi mai puţine, dar asta e altă poveste. Domnul A, cu dependenţă de alcool, era un domn cu aparenţă amabilă. Povestea necazurile vieţii lui cu lacrimi în ochi. Ce mai, un înger rănit. Într-o bună dimineaţă, l-am găsit pe domnul A într-un salon de supraveghere, unde fusese încuiat de doamnele asistente. Am întrebat ce se întâmplase. Se întâmplase în felul următor. În seara precedentă, domnul A s-a gândit să molesteze puţin pe domnişoara B, pacientă cu retard mintal şi fără domiciliu, adică ceea ce în limbajul de popularizare a ştiinţei se numeşte aurolacă. Văzând că domnişoara B, speriată, ţipă, rezistă şi vrea să fugă, domnul A îi arde un şut. În momentul ăla, apare domnul C, pacient cu schizofrenie, şi, îngrozit, o scoate pe domnişoara B din ghearele domnului A, o conduce la salon, apoi povesteşte totul asistentelor. Care decid să-l pună pe domnul A în salonul de supraveghere până dimineaţă, ca să nu mai fie probleme.
Domnul A nu a încercat să ascundă nimic. Mi-a povestit toată întâmplarea cu candoare absolută. Nu se simţea deloc în culpă. Era în schimb profund jignit. “Cum adică, păi aia e o aurolacă, iar ăla e un nebun. Io sunt un om normal, n-am decât alcoolism, de ce să fiu eu încuiat pentru nişte nebuni?”
Desigur, măsura internării la supraveghere (internare nevoluntară) nu e o măsură punitivă sau coercitivă. O iei când nu ai încotro, când omul ar putea să-şi facă rău singur. Eu unul o detest, dar uneori nu există alternativă. Pe atunci, măsura de supraveghere, era foarte la îndemână, astăzi e nevoie de o comisie specială şi aprobarea parchetului şi asistentele nu ar mai putea să-l mai încuie pe domnul A. Căci într-adevăr, măsura a fost total nemeritată în cazul dumnealui. Corect ar fi fost să chemăm direct poliţia, să-l încuie ei, acolo unde oamenii responsabili îşi ispăşesc crimele.