![]() |
![]() |
|
#20
|
|||
|
|||
![]()
Ce vom spune despre Spitalul 9?
Trecînd pe acolo și văzînd oameni cu comportament ciudat, vom conchide prin eroarea confundării circumstanței cu cauza: iată, spitalul îi îmbolnăvește psihic pe oameni!...:) Și vom fugi de spital, speriați, zicînd că noi nu suntem ca ei, că ăia sunt nebuni iar noi suntem sănătoși tun - doar pentru că ne preumblăm nebunia în văzul lumii, pe la semafoare, fără strop de rușine. La fel și aici: trecînd în vizită prin Biserică sau pe lângă gardul Bisericii, uitîndu-se chiorâș printre țambre, nebunul zice umflîndu-se în pene de toată nebunia lui: iată, știam eu, Biserica îi îmbolnăvește pe oameni! (întotdeauna nebunul "știa el!") Totuși, nebunule, nu ai vrea să poposești o vreme printre noi? Să iei și tu puțină doctorie? Mai târziu, când ceața de pe muntele minții tale se va risipi și Soarele va străluci și pentru/în tine, vei înțelege că și noi am fost cândva bolnavi ca tine, poate chiar mai bolnavi, însă am intrat aici cu umilință și nădejde, am urmat tratamentul și iată, suntem pe calea vindecării. Avem ca Doctor pe Hristos, asistentele și surorile ne sunt preoții și diaconii iar frații creștini sunt ceilalți pacienți care își lucrează partea întru vindecare, individual și în grup. Cel mai greu, însă, e să renunțăm la negarea propriei maladii. Dacă facem asta, urmează să contemplăm perspectiva vindecării. În fine, să ne apucăm cu hotărâre de tratament. Până la capăt. Aceasta, implică, desigur, să nu sărim gardul și nici să nu abuzăm de micuțul ... bilet de voie (proprie)....:) Cât despre plocoane, aici nu ține: Doctorul nostru e incoruptibil și ne face bine pe toți, gratis. Numai să voim să primim sănătatea, dăruită nouă din belșug! Last edited by cezar_ioan; 13.03.2013 at 08:28:50. |
|