Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Rostind-o cu voce tare. Se accepta si citirea in gand.
Ceea ce mi se pare cu adevarat important este ca cel putin o parte din rugaciune sa nu fie citita, ci sa fie in formulare libera, de la inima la Inima. Noi nu ingenunchem ca sa-I citim lui Dumnezeu carti.
Pe de alta parte, formulele fixe, rugaciunile, ca sa zic asa, consacrate au si ele rolul lor, indeosebi la inceputul dialogului nostru cu Domnul sau cu sfintii Sai. Ele ne ritmeaza ruga, ne domolesc patima, ne ajuta sa nu cadem in erori de credinta, ne ajuta la simtamantul de comuniune cu ceilalti credinciosi, de aici si de aiurea, din prezent, trecut ori viitor, cu sfinti si sfinte care au rostit si ei, si ele, aceleasi rugaciuni pe care le rostim acum.
|
Iertati-ma, nu vreau sa va contrazic, dar mie mi se pare ca este invers decat spuneti.Cel putin pentru mine este exact invers.Fiecare rugaciune are "puterea ei", adica rugaciunile de dimineata si de seara-imi par normale, au darul de a ma ajuta dimineata sa pornesc la treaba cu voiciune, seara sa merg la culcare linistita(ma fac sa ma simt protejata).Apoi citirea unui acatist deja este altceva, deja cer ceva, sau multumesc pentru ceva, sunt recunoscatoare.Apoi psalmii, care ma ajuta cand am probleme, sau nu stiu cum sa procedez, ma linistesc, ma mangaie.Doar cand nu ma rog, ma rog cu cuvintele mele, adica ii multumesc Lui Dumnezeu peste zi pentru cate ceva marunt, sau pentru faptul ca simt ca ma ajuta.Daca citesti cu atentie rugaciunile, oricare ar fi ele, ajungi sa observi ca spun muuult mai bine ceea ce tu ai vrea sa spui.Doamne ajuta!