Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 18.05.2013, 11:00:33
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

Funcția de agendă a mass-mediei, efectul de Cultivare și spirala tăcerii

"Acestea sunt trei dintre cele mai importante efecte ale televiziunii, consacrate în majoritatea studiilor de sociologie și teorie a comunicării mediatice.
Funcția de agendă pune în evidență faptul că agendă sau harta principalelor preocupări mentale ale publicului este asemănătoare sau chiar identică cu agenda mediatică. Cu alte cuvinte, mass-media sau televiziunea ne spune la ce să ne gândim cu preponderență în fiecare zi. Ea ne arată care sunt problemele cele mai importante, pentru ca, în funcție de această ierarhizare, să ne orientăm în a le acorda atenția corespunzătoare. Prin acest efect, televiziunea ne colonizează, practic, experiența mentală a realității. Ne face să credem că există în primul rând sau exclusiv ceea ce este mediatizat.
Efectul de cultivare. Cercetările realizate de George Gerbner și un grup de colegi de la Annenberg School of Communication au arătat că televiziunea naște o lume iluzorie, un mediu simbolic și cultural ce nu corespunde realității și care are puterea de a cultiva “în masa publicului opinii, concepții și credințe, la fel cum, agricultorul își cultivă pământul”. (Drăgan, 1996)
Studiul Growing up with Television arată că, dacă toată lumea crește cu televizorul, “efectele mici cumulate pe o perioadă mare de timp duc nu numai la efecte mari, ci și la o sumedenie de concepții, abordări, interpretări împărtășite de un număr din ce în ce mai mare de oameni. Televiziunea este instrumentul acestei omogenizări.” (Drăgan, 1996)
În postura de preot și educator al societății americane, apreciază G. Gerbner, televiziunea cultivă valorile, miturile și lecțiile morale ale acestei societăți. Comparația între televiziune și religie se bazează tocmai pe faptul că ambele prezintă în flux continuu mituri, ideologii, fapte și relații. Ceea ce cultivă concepții comune și stabile despre realitate sunt regularitățile care pot fi identificate de-a lungul unei perioade de timp semnificative în programele TV, adică trăsături regulate în ceea ce privește decorurile, rolurile, tipurile de relații și de acțiuni prezentate cu o anumită frecventă. Prin intermediul acestor trăsături regulate, mass-media, în special televiziunea, ajunge să creeze concepția pe care membrii audientei și-o construiesc despre realitate generând un mediu cultural, o lume simbolică, iluzorie.
Telespectatorii se nasc în această lume simbolică și nu au cum să ocolească expunerea la mesaje transmise în mod regulat și cu un grad înalt de repetitivitate. Mai ales că expunerea se realizează mai multe ore pe zi, iar utilizarea televiziunii este pentru cea mai mare parte a telespectatorilor nonselectivă, aproape ritualică.” (Dobrescu, Bârgăoanu, 2001)
Prin urmare, deși pe micul ecran apar o diversitate de fapte și comportamente, toate acestea prezintă, de fapt, în mod constant aceleași regularități și trăsături caracteristice. Personajele au un set de preocupări și ținte comune, aceleași modalități de rezolvare a conflictelor și situațiilor existențiale, sunt mânați de dorințe asemănătoare, gândind identic realitatea. Aceste stereotipii care pot fi ușor integrate unui anumit spirit (al culturii nihilismului, după cum se va putea observa în continuare) sunt cele care influențează, în mod esențial, atitudinile și orizontul de experientă mentală al auditoriului.
Dictatura opiniei publice sau spirala tăcerii. În anul 1974, directoarea Institutului de Demoscopie din Allebach (Germania), Elisabeth Moelle Neumann, publica articolul Spiral of Silence: a Theory of Public Opinion. În esență, articolul arată care sunt mecanismele prin care se creează și se difuzează opinia publică în societate, modul în care mass-media poate genera, impune sau consolida un curent de opinie în lumea modernă. Iar dacă mass-media este aceea care creează opinia publică, atunci ea este cea care va configura și dirija și punctele de vedere individuale, privind diferitele probleme ale societății sau anumite mentalități. Aceasta deoarece, se arată în diferite studii, majoritatea oamenilor au tendința de a-și alinia punctul de vedere opiniei publice indiferent de poziția acesteia. Spirala tăcerii arată că, dacă o minoritate de opinie este reprezentată ca majoritară, spre exemplu aceea că homosexualitatea este un comportament normal, atunci acea minoritate se va transforma în majoritate. Numai 20% din oameni își vor păstra opinia, dar și aceștia vor tăcea.”

SFANTUL IOAN GURA DE AUR COMBATE HOMOSEXUALITATEA
Reply With Quote