Despre spovedanie, formalism si nepasare duhovniceasca

[glykys]

Am citit de curand o carte, "Duhovnicul si ucenicul"de pr. Vladimir Vorobiev, care vorbea, printre altele, despre dificultatile pe care le intampina duhovnicul la spovedanie cu diferiti penitenti, cu copii, cu oameni care vin pentru prima oara la spovedanie, cu incepatori care nu prea stiu cum sa se spovedeasca, dar si cu oamenii imbisericiti, care nu au ei pacate grosiere, dar care se scalda intr-o nepasare duhovniceasca si nu mai au traire:

"Aici noi avem de-a face cu oameni care deja cunosc Evanghelia, cunosc ca trebuie sa se impartaseasca des, ca nu trebuie sa savrseasca pacate de moarte, si cu adevarat, nu le mai savarsesc. Nu desfraneaza, nu fura, nu beau, nu fac avorturi, nu se leapada de credinta, nu merg la alte rataciri... Astazi sunt membri ai Bisericii si duc o viata in sanul ei. Vietuire in Biserica si in har este insa aceasta?... Nici lacrimile nu mai curg, nici rugaciunile lor nu mai izvorasc din inima, cu mare greutate isi citesc rugaciunile de seara si de dimineata. Toate au devenit o povara. Evanghelia nu-i mai atrage deloc, iar literatura duhovniceasca nu-i mai aprinde atat de mult. Chiar si slujbele Bisericii au devenit, iata, un obicei. Ei merg la acestea, le asculta, caci li se pare ca ele sunt de trebuinta, insa asculta formal, inima lor tacand. Nu se roaga lui Dumnezeu, ci doar asculta. Flaacara inimii lor s-a stins."

"Dar de ce se intampla astfel? De ce atunci cand s-au intors la Dumnezeu din ateismul lor si si-au jertfit fara crutare patimile, viciile si obisnuintele lor, s-au rupt de viata pacatoasa pe care o duceau, pasind pe calea nevointei, iar nevointa lor a dat indata, fara zabava, rod bogat? Acum viata lor a incetat sa mai fie o nevointa, a devenit un obicei. De indata ce nevointa s-a dus din viata lor, au disparut si roadele duhovnicesti...

Duhovnicul trebuie sa stie sa explice ca acum nevointa este alta, ca acum este nevoie de osteneala rugaciunii, de smerenie, de dragoste, de ascultare, de nevointa necontenitei lupte cu patimile, cu mandria, cu iubirea de sine, cu iubirea de stapanire, cu irascibilitatea, cu oricare alta patima. Trebuie sa ai permanenta luare aminte catre tine insuti, catre viata ta duhovniceasca, o atentie deosebita. Trebuie sa iti observi fiecare pas inselator, sa te caiesti, sa te indrepti. Fara o asemenea viata duhovniceasca, fara osteneala duhovniceasca, nu aflam har dumnezeiesc in inima omului. Si in cel mai mare grad este nevoie de smerenie."

Se vorbeste apoi despre formalismul caldicel al oamenilor din biserica, aceia care "doresc sa treaca prin urechile acului: sa nu aiba nicio nevointa, dar si de viata duhovniceasca sa se bucure!". Acestia sunt intr-o situatie mai proasta decat cei incepatori, pentru ca se complac in starea lor.

Se mai vorbeste si despre diferenta dintre viata sufleteasca si cea duhovniceasca, despre oamenii bolnavi sufleteste, cum ar trebui sa aiba loc imbisericirea copiilor...

Au fost destule dati in care si eu am alunecat in starea descrisa in fragmentele citate de mai sus, si poate ca si altii, de aceea mi-ar placea sa avem o discutie asupra lor.