Pelicanul, chip al Mantuitorului

[domnita]

Intamplator, am gasit acest mesaj , ingrijorat (ingrijorata ) fiind de soarta neamului romanesc, si intamplator, am un raspuns pe masura fenomenului :INTAMPLARE

.............iata , cat de frumos ne vorbesc cartile, cu acea conditie , obligatorie, sa le deschidem si sa le cercetam:
".....toamna si iarna, apa incremeneste si ingheata;
dar cand vin dulcile adieri ale primaverii , intepeneala acestora inceteaza, si toate cele risipite in gheturi se reunesc.
La fel este si sufletul poporului.
Asprimea si egoismul fac inima neinduplecata , si aceasta rigiditate o separa de tot restul.
Iata de ce inima trebuie sa fie cuprinsa de emotie divina. Ea trebuie sa se farame, rapita fiind de un fior sacru in fata vesniciei, stapanita de emotie in fata prezentei ziditorului si sa traiasca experienta directa a comuniunii, in timpul adorarii Divinitatii.
Pentru a birui egoismul care separa , omul are nevoie de forta religioasa.
Oferirea in comun a jertfelor solemne si a serviciilor divine, exprimand coeziunea si structura sociala a familiei si a statului, era mijlocul folosit de marii suverani, pentru a face inimile sa intre in comuniune prin aceleasi emotii, gratie muzicii sacre si a ceremoniilor fastuoase. Zidurile despartitoare cadeau, rigiditatile intepenite se inmuiau.
O alta cale era munca in comun, in mari actiuni ale unei colectivitati intregi, actiuni ce aveau un tel deosebit ; concentrarea spre acelasi obiectiv facea sa cada tot ceea ce separa, la fel cum se intampla pe corabia ce traverseaza un mare fluviu, atunci cand toti calatorii se unesc spre aceeasi munca.
Cu toate acestea, numai acela care este capabil sa-si topeasca duritatea egoismului , poate ramane in dreptate si tarie.

Articol lansat in spatiul public pentru parastasul de 6 luni a
I.P.S. ADRIAN HRITCU / IASI