Cred ca va conta mult, la trecere, starea in care ne gasim atunci. Experienta mea a venit pe un fond negativ, eram pe nicaieri atunci, un fel de liber-cugetatoare, abia iesita bine din adolescenta, plina de sofisme si contradictii. Spiritual- zero. Imi amintesc de fotografiile parintelui Iosif Vatopedinul, care au putut fi vazute pe diferite site-uri ortodoxe in anii trecuti, cel care a trecut la cele vesnice si, dupa o ora sau doua, era tot numai zambet. Le stiti? Sunt considerate o minune. Initial fata sa era serioasa. Cand l-am vazut "mort" si zambind cu bucurie, m-am umplut si eu de bucurie. Deci, "se poate si asa" , m-am gandit. Un zambet de confirmare. Dumnezeu sa-l tina langa El!
|