![]() |
![]() |
|
#19
|
||||
|
||||
![]()
Ce se cade a face cineva când va fi răpit cu ochii?
Iar dacă un fur ca acesta va reuși să te răpească vreodată, să te nevoiești ca măcar să nu lași idolul Afroditei - adică al poftei celei urâte - să se întipărească în sufletul tău. Și cum asta? Sau să năzuiești la Dumnezeu prin rugăciune, acest lucru fiind mai puternic, căci: A Domnului este mântuirea (Ps 3, 8), după cuvântătorul de psalmi, sau să-ți întorci imaginația spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol și imaginație pe imaginație se șterg. Căci, zice înțelepciunea populară, „cui pe cui scoate”. O astfel de lucrare se vede că făcea și Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu: „Vederea m-a răpit pe mine, dar m-am ținut. Idol al păcatului nu mi-am făurit. Idolul a stătut și am scăpat de încercare.” Auzi, a stat - zice - idolul păcatului și nu s-a întipărit în imaginație, iar omul s-a slobozit imediat de ispită, adică de învoirea și [drept urmare] de fapta păcatului. (Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, p. 124)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|