Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

"Lasa grija cea lumeasca", in lume fiind...


Calea formala este "lasarea in Voia Domnului" (Purtatorul de Grija).

Calea profunda este purificarea mintii de fixatii.

"Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?" (Iov 38,22)

A fi în relaţie vie cu Dumnezeu Proniatorul ţi se pare o cale formală, mai exact superficială (câtă vreme dai şi alternativa căii "profunde").
Profund ţi se pare ca omul să-şi purifice mintea de fixaţii (termen vag). Cum? Prin budism, evident, cu tot ce înseamnă aceasta. Inutil să mai recapitulăm, ne-ai ilustrat pe îndelete.

Florin, ce va să însemne că "lăsarea în Voia Domnului" este o cale formală?
Poate că tu îţi închipui că un om creştin devine nepăsător sau superficial implicat faţă de deciziile lui, faţă de viaţa lui, faţă de consecinţele alegerilor lui, faţă de starea lui după moarte etc. - lăsînd pe Dumnezeu să facă toate în locul lui. Cu alte cuvinte sugerezi că un om creştin nu poartă de grijă vieţii lui, ci transferă toată această preocupare lui Dumnezeu. Creştinul ar face orice sau nimic, întrucât are grijă Domnul de viaţa lui...
Aşa reiese, din cum povesteşti.
În realitate, relaţia dintre omul creştin şi Dumnezeu Proniatorul este una de maximă responsabilitate şi grijă. Biserica ne-a arătat întotdeauna ce este această lăsare în Voia Domnului. În finalul postării ai un link lămuritor în această privinţă - un cuvânt al Sfântului Siluan Athonitul.

A fi în relaţie cu Dumnezeu Proniatorul, a te lăsa în Voia Domnului nu înseamnă nimic altceva decât a trăi în asceză creştină, cu iubire de Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu. A nu te da cu totul trupului şi lumescului - deşi trăieşti în lume. A nu te lăsa în legea tuturor acestora care trec, în legea deşertăciunii, ci a căuta la Legea Veşniciei.
A purta aşadar, împreună cu Dumnezeu ca aliat/doctor/învăţător, acest război teribil cu moartea din tine, cu înclinaţia irezistibilă spre păcat, cu patimile, cu duşmanii văzuţi şi nevăzuţi care voiesc să îţi fure viaţa, mântuirea, împlinirea, fericirea. Făcînd acest travaliu cu adevărat eroic, zi după zi, nădăjduieşti că Dumnezeu Se va alătura lucrării tale palide şi o va însufleţi, conduce, îndruma până la izbândă, până la cunună chiar. Cu condiţia să renunţi la iluzia izvorâtă din mândrie că tu eşti conducătorul, că tu eşti cârmaciul vieţii tale, că tu poţi urni şi îndrepta lucrurile - iar nu Proniatorul.

Lăsarea în Voia Domnului nu este abandonare pasivă ci travaliul activ cel mai consistent şi mai plin de rost care poate fi înfăptuit de om. El corespunde cel mai bine naturii şi menirii omului.

Dornic de zidire şi înnoire, căutînd şi lucrînd pocăinţa, omul creştin se străduieşte să primească Pronia, spre împlinirea rostului său de om, de făptură a lui Dumnezeu.
"Aşa şi noi, întru înnoirea vieţii să umblăm" - stăruieşte Apostolul (Rm 6,4)
"Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele." (Ps. 50)

Cam asta e lăsarea în Voia Domnului, precum cred şi zic în câteva vorbe; împreună-lucrare dintre om şi Dumnezeu, spre mântuirea şi fericirea noastră, teandrie despre care tu afirmi că este cale formală...
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ate-68654.html
"Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa."