Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[Ioan_Cezar]

Spune părintele:
"Şi să nu ne îngrijorăm, adică să nu fie ca o obsesie, ca un chin neîncetat: ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca. Căci chinul acesta, ca posesie demonică, opreşte sufletul din înălţarea lui la adevăr, la Dumnezeu. Chiar de ar fi ca trupul să se treacă, sufletul să nu înceteze o clipă a purta lumina! “Aruncă grija ta la Domnul, zice Psalmistul, şi El te va hrăni”. Deci grija arunc-o, dar nu fapta. Căci Mântuitorul, care a zis “nu vă îngrijoraţi”, zice, de asemeni, prin dumnezeiescul Pavel, care scrie către Timotei: “Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Timotei 5, 8). Ca să fie precizare aici: e vorba de îngrijorare, nu de purtare de grijă, pentru care Sf. Pavel foloseşte cuvântul pronie – să poarte grijă."
Mai cred şi că între îngrijorare şi purtarea de grijă e o legătură:
a) îngrijorarea scade adeseori purtarea de grijă; din pricina îngrijorării (stearpă risipire/consumare a resurselor personale, devierea lor de la rostul cel bun) omul nu mai e capabil să poarte de grijă, lui sau celor pe care îi are în grijă (nu, însă, în îngrijorare); îngrijorarea te face neputincios;
b) purtarea de grijă loveşte în îngrijorare, dizolvînd-o, legînd-o; fapta îngrijirii combate simţământul îngrijorării - atât în privinţa propriei persoane cât şi în relaţiile cu semenul.
Am făcut aceste precizări cu gândul mai ales la cei afectaţi de depresie şi anxietate, unde îngrijorarea subminează purtarea de grijă.
Tratamentul depresiei şi îngrijorării pune accent pe faptele grijii (acea gândire pozitivă, dinamică iar nu retroactiv-ruminativă, adică o cugetare orientată spre fapta constructivă) pentru deplasarea atenţiei şi energiei de la hăul autoîntreţinut al îngrijorării.
P.S. Poate fi vorba aici de o analogie cu modelul vaselor comunicante.