![]() |
![]() |
|
#29
|
||||
|
||||
![]()
Credincioșii ortodocși români din diasporă au sărbătorit după rânduială praznicul Botezului Domnului pe 6 ianuarie. Acolo unde a fost posibil au fost săvârșite, la fel ca în țară, procesiuni religioase lângă ape curgătoare și izvoare, unde a fost oficiată slujba Sfințirii celei mari a apei și au fost binecuvântați credincioșii și întreaga natură.
Câteva sute de creștini ortodocși români, dar și francezi s-au adunat marți la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail“ din Paris, pentru a sărbători Botezul Domnului, informează mitropolia.eu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După slujba Sfințirii celei mari a apei, care a fost oficiată în catedrală, comunitatea, în frunte cu mitropolitul și slujitorii, s-a deplasat în procesiune pe malurile Senei, pentru a binecuvânta apa care străbate Parisul. Această procesiune și rânduială de binecuvântare este oficiată de mai bine de 7 ani în capitala Franței de ortodocșii români. Sărbătoarea Botezului Domnului a fost prăznuită și de credincioșii români din Nürnberg prin participarea în număr mare la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjurat de slujitori, la Catedrala Mitropolitană, ne-a transmis ierodiaconul Ioan Popoiu, consilier cultural eparhial. Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, explicând importanța teologică a momentului Botezului Domnului, așa cum se relatează în Evanghelia zilei (Matei 3, 13-17). Înainte de încheierea Sfintei Liturghii, slujitorii au pornit în procesiune, săvârșind în fața troiței din curtea Centrului eparhial, în prezența câtorva sute de credincioși, slujba de sfințire a apei, numită și „Rânduiala Aghesmei Mari“. După ce au fost binecuvântați prin stropirea cu apă sfințită, cei de față au primit Agheasma Mare, din care vor gusta în următoarele zile. De praznicul împărătesc al Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie și Sfințirea cea mare a apei în Paraclisul episcopal din Gyula, ne-a transmis Biroul de presă al eparhiei. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a binecuvântat cu Agheasmă Mare pe credincioșii prezenți, precum și Reședința episcopală. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit marți Sfânta Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ din cadrul Reședinței episcopale din Roma. După Sfânta Liturghie, s-a făcut tradiționala procesiune în fața sediului episcopiei, unde a avut loc slujba de sfințire a apei de Bobotează. La sfârșit, toți credincioșii au fost binecuvântați și au luat apă sfințită. Sărbătoarea Botezului Domnului a adunat mulțime de credincioși în biserica din localitatea Guissona, filie a Parohiei Ortodoxe Române din Solsona, Spania. Aceștia au trăit bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de chiriarhul locului, iar la finalul slujbei, conform rânduielii, a fost săvârșită Sfințirea cea mare a apei, urmată de cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale, care a subliniat importanța acestei zile. De asemenea, ierarhul i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, care au plecat apoi spre casele lor primind Agheasmă Mare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|