În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Cat respiram, speram! Si speranta noastra isi gaseste temei in Scriptura. De cate ori Poporul, in frunte cu conducatorii lui, nu a intors spatele lui Dumnezeu ? O vreme, Dumnezeu a lasat lucrurile asa, ca sa vada pana unde merg oamenii. Pe urma, de fiecare data, mania Sa s-a aprins. Indepartarea de Dumnezeu a dus la nenorociri prevestite de profeti. Atunci, cu ocazia nenorocirilor, si-au adus aminte oamenii de Dumnezeu si au strigat catre El. Si i-a auzit de fiecare data. O noua perioada de domnie a Legii a urmat. Si, cu ea, a venit belsugul si plinatatea hambarelor. Si belsugul a facut ca oamenii iarasi sa-l uite pe Dumnezeu, iar ciclul s-a repetat.
Inca nu e cazul. Mai avem de coborat cateva trepte. Pe urma, Sfanta Manie, Urgia lui Dumnezeu se va arata, de asta data la scara planetara. Oamenii vor striga din nou catre El si o perioada lucrurile se vor linisti si oamenii vor vedea cat de bun este Domnul. Pana la Armageddon, cand totul va parea, o clipa, pierdut. Abia atunci va veni asa cum nu a mai venit: in toata gloria Sa, facand cer nou si pamant nou.
Pana cand Biserica va suferi Patimile, ca nu e sluga mai mare ca stapanul sau, crestinii vor fi Ramasita. Si vor striga, rugandu-se: "Vino, Doamne!".
Acuma, traim in plin Nou Testament. Intre Maran Atha si Marana Tha. Intre "Dumnezeu a venit" si "Vino, Doamne!". Si anume, in partea mai de la sfarsit a Cartii. Se poate imagina vreo epoca mai pasionanta decat a noastra ?
|