FAMILIA CREŞTINĂ şi implicaţiile ei

[Florin-Ionut]

Un copil înseamnă o nouă existență pentru totdeauna. Procreînd ne asemănăm și mai mult Creatorului. Mai rar așa o faptă bună, aș putea s-o compar doar cu aducerea altora la calea cea mîntuitoare.

Mai demult nu voiam copii. Acum am doi și vreau cît de mulți va binevoi Dumnezeu, de-ar fi și zece.

Am auzit tot felul de argumente ”tîmpite”, ca să-l citez pe duhovnicul meu pe vremea cînd mă împotriveam procreării, de ce să nu faci mai mult de unul sau doi. Oricine se limitează de la sine voință la doi copii este un necredincios. Nu crede că Dumnezeu îl va ajuta să-i crească pe toți, vrea bunăstarea de pe lume pentru toți copiii, nu cumva să le lipsească ceva, e comod că doar deh, implică și ceva jertfă creșterea lor.

Unora le propun un exercițiu de imaginație. Să-și închipuie că unul dintre copiii lor nu există. Sau că părinții lor nu le-au făcut un frate sau o soră. Sau că peste doi ani vor fi în parc cu un alt bebeluș și cu frații lui roind primprejur.

Pentru că și-n Iad de va ajunge cineva, e mai bine decît să nu existe deloc. Oare Domnul nu a văzut ce avea să urmeze cînd a propus ”să facem om”? O, ba da. A pregătit încă dinainte și soluțiile pentru toate problemele care aveau să urmeze. Hristos S-a arătat dispus să rabde pînă și cele mai josnice torturi plus să fie martor direct la toate păcatele umanității inclusiv la moartea fiecăruia dintre oameni. Cu toate astea Tatăl a binevoit, Fiul S-a gîndit și Duhul Sfînt a săvîrșit. Iar nouă ne e teamă că fiii noștri nu vor avea ce mînca, că viața-i grea...