Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează, în perioada 7-15 august 2015, Sărbătorile Precistei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Evenimentele religioase sunt organizate la Biserica Precista din Bacău, cu prilejul hramului acestui sfânt locaș de închinăciune.
Mâine, 7 august 2015, la ora 10:00, va fi adusă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Va urma slujba Acatistului, iar de la ora 16:00 se vor sluji Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului. De la ora 18:00, IPS Părinte Ioachim va săvârși Taina Sfântului Maslu, alături de un sobor de preoți și diaconi. Duminică, 9 august 2015, de la ora 9:00, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei Precista. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Vineri, 14 august 2015, de la ora 8:00, se va sluji Taina Sfântului Maslu, iar la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la Vecernia unită cu Litia și la Prohodul Maicii Domnului. Sâmbătă, 15 august 2015, Sfânta Liturghie va fi urmată de Parastasul pentru cei răposați.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|