Rugăciunea este o puternică legătură între om și Dumnezeu. Rugăciunea e un mare har dat omului de Dumnezeu. Rugăciunea este cap a toată bunătatea, e un mare folos duhovnicesc și trupesc, e mântuire de tot ce-i rău, e scară la Împărăția lui Dumnezeu, la Ceruri, e cale la viață, la fericirea vremelnică și veșnică. Rugăciunea făcută în Duh și adevăr înaripează și înalță sufletul nostru sus, sus, până la Dumnezeu, cu Care îl unește. Prin rugăciune, noi cerem de la Dumnezeu: iertare păcatelor, milă, pace și har, știind că fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan 15, 1-5). Prin rugăciunea făcută în Duh și adevăr, noi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Așa au vorbit: drepții, patriarhii, proorocii, împărații în Vechiul Testament și Mântuitorul cu sfinții Apostoli și urmașii lor în Noul Testament, până astăzi și cât va fi lumea aceasta.
Protosinghel Nicodim Măndiță
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|