Creierul atins de uitare

[gabrielap85]

In urma cu o saptamana bunica mea s-a stins din viata. Desi avea 84 de ani, era in putere, facea toate treburile gospodariei pe care bunicul meu nu mai reuseau sa le faca, insa moartea vine pe neasteptate si zilele caniculare din vara aceasta i-au adus sfarsitul.

Bunicul meu a ramas acum singur, iar noi, nepoatele lui (caci fiica lui, mama noastra, i s-a stins in urma cu 7 ani) locuim la 400 de km de el, in valtoarea serviciului si problemelor cotidiene. De mai bine de cateva luni, bunicul meu incepuse sa dea semne de uitare: nu mai tinea mintea ce pastile trebuia sa ia, nu se mai descurca cu banii, etc. Ba mai mult, in ultima perioada incepuse sa dea semne evidente ale bolii Alzheimer: punea aceeasi intrebare in mod repetitiv, chiar daca i se raspundea cu cateva secunde mai devreme, avea si cateva probleme de orientare. Insa bunica mea avea grija de el, si facea, asa cum scriam in inceputul mesajului, tot ceea ce el nu mai putea sa faca. In schimb bunicul este un munte de energie, mereu intreaba ce sa mai lucreze prin curte, si toate astea la venerabila varsta de aproape 90 de ani. Ei bine, bunica s-a stins, iar el, desi a fost prezent pe tot parcursul inmormantarii, a constinentizat abia acum ca nu mai este. Dar chiar si asa, mai are momente cand mai spune ca el nu stie cum a murit si cand am inmormantat-o. Am cerut parerea mai multor medici, insa fiecare medic ne spune altceva: unii spun sa il luam cu noi, pentru a nu fi privat de uniunea familiei, si de prezenta persoanelor pe care le cunoaste, altii, sa il lasam in mediul lui si sa rugam pe cineva sa vina de cateva ori pe zi sa ii dea mancare si pastile, altii sa nu il rupem din mediul lui, dar sa fie supravegheat 24 de ore/24, altii spun sa il ducem la un centru de batrani pentru a fi supravegheat in permanenta. Deocamdata sora mea a ramas cu el (este profesoara si inca mai are vacanta) insa din septembrie va trebui sa se intoarca si ea la serviciu. Dupa cum spuneam locuim la peste 400 de km de casa bunicului, si pur si simplu nu stim ce sa facem, nu stim cum ar fi mai bine pentru el. Ne e teama sa il lasam singur, insa ne e teama sa il si rupem din mediul cu care este obijnuit. Am incercat sa vorbim cu niste femei din sat, insa niciuna nu vrea sa ramana in permanenta sa il ingrijeasca, oricat de mult am plati-o. E foarte greu si nu stim ce decizie sa luam sa fie mai bine pentru el.

Aseara vorbeam cu el la telefon si spunea: acum ca s-a dus nevasta-mea, pentru ce sa mai am grija de casa, si-asa a ramas pustie. I-am replicat sa vina cu noi la casa noastra, insa mi-a spus ca cine va avea grija de gospodaria lui? Offf, mi se rupe sufletul cand il aud vorbind asa.

Am scris acest mesaj aici, pentru ca nu mai stiu catre cine sa ma deschid, si unde sa gasesc o vorba buna. Daca aveti vreun sfat, sau ati fost in situatii asemanatoare, mi-ar placea sa imi impartasiti din experienta dumneavaostra.

Va multumesc, si fie sa avem o zi binecuvantata cu totii.