![]() |
![]() |
|
#34
|
||||
|
||||
![]()
Trebuie să vorbim foarte serios cu copiii; iar părinții să fie convinși să pună lucrurile la punct. Biserica nu poate să fie altfel decât slavă, sărbătoare și nevoință. Viețuirea bisericească și spovedania trebuie să devină pentru copii lucruri așteptate, dorite, pentru ca ei să primească întâlnirea cu părintele lor duhovnicesc ca pe ceva foarte, foarte important; ca pe un lucru plin de bucurie, greu de realizat și mult așteptat. Și aceasta se va întâmpla dacă, la timpul potrivit, preotul reușește să stabilească un contact personal cu copilul. Adesea se impune să acordăm o atenție specială vârstei de mijloc - 14, 15 și 16 ani. Nu întotdeauna însă se întâmplă așa. Mai cu seamă la băieți, care sunt foarte zburdalnici; cu ei pur și simplu nu se poate vorbi la modul serios. Trebuie să îngrădim cu înțelepciune șederea lor în biserică, participarea lor la Sfintele Taine, până ce va sosi timpul când le vom putea spune fară ocolișuri: „Acum ești deja mare, ai crescut, hai să vorbim serios!”.
Astfel, începe o oarecare comunicare cu duhovnicul, se încheagă relații personale la un anumit nivel, care sunt foarte importante pentru copil. Toate cele spuse până aici despre copil pot fi rezumate astfel: în niciun caz nu trebuie să se lase ca spovedania să devină pentru copil un simplu mod de participare la biserică. Protoiereu Vladimir Vorobiev
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca pot primi niste raspunsuri | andrei23 | Generalitati | 28 | 19.06.2011 18:13:32 |
Caut niste raspunsuri | NeInocentiu | Secte si culte | 108 | 18.04.2011 13:43:12 |
|