Ma gandesc sa devin calugar

[sophia]

În prealabil postat de edypro

eu as vrea sa va povestesc ceva ..........aveam un amic , tanar , terminase facultatea , avea un job bine platit , ce sa mai , o viata frumoasa ........dintr-o data am aflat ca vrea sa se calugareasca , sincer m-am bucurat pentru el pentru ca stiam ca este credincios ......in schimb vreau sa zic ca toata lumea a fost extrem de socata cand a anuntat acest lucru , a fost facut nebun , toti ziceau ,,ba asta s-a tampit ,, , parintii au fost distrusi de parca murise ......DE CE ACEST COMPORTAMENT? de ce esti socotit nebun , labil psihic , etc etc daca vrei sa te calugaresti ?

daca esti parinte si iti ajunge copilul doctor, inginer , programator, politist te bucuri nespus , in schimb daca alege viata la manastire ti-e rusine cu el .......adica e o rusine sa fii calugar sau cum ??????

Gandeste-te si altfel totusi. Lumea nu stie si nu intelege.
Este aceasta prapastie intre lume si manastire.
Cine este credincios si stie despre manastire stie doua lucruri (sau chiar mai multe): ca la manastire nu este usor si nu te duci acolo asa dintr-un moft.
Trebuie sa stii cum este acolo si sa fii foarte daruit lui Dumnezeu. Si mai ales trebuie sa renunti la viata lumeasca (familie, copii, distractie, prieteni, avere etc.). Ori pentru asta iti trebuie totusi un soi de nebunie.

Oamenii din lume nu pot intelege aceasta chemare, aceasta renuntare la lume.
Si eu am cunoscut lume care a luat brusc asa o decizie. Sunt actori cunoscuti, sunt oameni din diverse profesii care brusc, printr-o miscare a sortii au luat alt drum. Dumnezeu li s-a aratat si i-a indrumat altfel.
De ce asa? Nu inteleg nici eu.

Poate ca existat in ei ceva dintotdeauna care a asteptat numai scanteia. Nu stiu.

Sunt si unii care se duc la manastire fara a avea clar ceva in minte sau o chemare. Nu sunt bine adaptati in lume, in viata sociala. Fie ca nu s-au realizat in profesie, sau nu si-au putut gasi partenerul/partenera de viata, sau au avut probleme sufletesti in a se simti bine cu semenii lor.
Exista si asemenea situatii. Si atunci ei s-au ascuns sau au cautat alinare la manastire.

Nu trebuie sa judecam oamenii. Pe nimeni. Oamnii care traiesc in lume pe buna dreptate se intreaba si li se pare firesc ca un altul sa fie ca ei, sa se casatoreasca, sa faca prunci, sa duca o viata lumeasca.
Calugaria nu este o profesie si mai ales nu o compara cu medic, inginer si ce mai scrii tu acolo.
Parintii sunt distrusi. Este normal. Pentru ca de la manastire nu mai are contact cu ei (decat poate rara), nu poat fi cu ei cand au nevoie, nu le poate oferi nepoti, nora, acel normal.

Vezi tu, mantuire este si in viata lumeasca, in viata de familie, nu numai la manastire. Si este foarte greu sa faci diferenta si sa alegi. Ambele sunt foarte grele.

Oamenii inteleg greu sau nu inteleg deloc anumite lucruri care nu sunt in firea lor, care te rup din viata normala: scoala, profesie, familie, viata sociala.
Si calugaria nu este singura situatie in care lumea reactioneaza asa.
Nu dau alte exemple.