Postul negru

[AlinB]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Daca vorbim despre post, va rog iarasi sa ramanem ancorati in cadrul mai cuprinzator al vietii de credinta, in reperele date de Traditie si de Scriptura.
A discuta despre post in afara acestor cadre - ce rost are? Ce folos aduce?

Foloase de ordin practic - cel medical de exemplu.
Nu de alta, dar cum se vede, chiar argumentul medical este invocat se pare, impotriva postului.
Poate o intoarcere la Traditie, la Scriptura, nu doar vaicareli ca se cere prea mult, cand de fapt e semnificativ mai putin decat spune Scriptura.

Spune Sophia mai sus ca e vorba de a resimti o presiune si ca psihologii ar trebui sa se gandeasca la asta. Dar ce treaba au psihologii si psihologia cu postul, pana la urma urmelor? In afara de cazul cand i se nazare vreunuia ca e mare postitor, ca forma de exprimare a vreunei maladii abordabile psihologic. Insa chiar si atunci, daca omul e preocupat cu postul: la duhovnic sa mearga mai intai, nu la psiholog! Pentru ca postul este o treaba duhovniceasca, nu lumeasca.

Pentru unii opozanti ai postului trebuie munca de psiholog, putini preoti au capacitatea necesara de a merge pe firul cauzelor pentru care credinciosii nu agreeaza postul si rezolvate bubele.

Majoritatea cred ca abordeaza lucrurile mult mai simplu.

Nu vrei sa postesti, fara motive serioase? N-ai dezlegare, urmatorul.

Sau inchidem ochii si zicem ca motivele tale sunt serioase, ca desi esti sanatos tun cazi din picioare daca lasi o luna carnita din gura, fa ce vrei ia si dezlegare de aici, urmatorul.

Cat despre sursa acestei presiuni, cam de unde ar putea veni ea?
Scriptura, de pilda, atat cat cunosc nu porunceste postul. Il recomanda, il prezinta ca folositor dar nu il porunceste. Atunci de unde sa vina presiunea?
Faptelor Apostolilor ni-i prezinta pe primii crestini postind inainte de a lua hotarari importante, din nevoia de certitudine, de implinire, de sprijin dumnezeiesc (F.A. 13,3; 14,23).

Biserica nu-l recomanda, il porunceste.

De fapt, aici e o linie destul de fina, teoretic, nimic nu e obligatoriu, insa nu poate fi nici totul facultativ daca vrei totusi sa ajungi undeva concret duhovniceste cu viata de credinta, sa nu fie doar socializare religioasa, credinta superstitioase si sentimentalism/pietism.

Dar atunci cand ai diverse probleme personale nerezolvate de ani de zile se ajunge la niste conflicte, de ce aia, de ce cealalta, nu poti fi crestin ortodox "mainstream", unii cauta alternative, altii raman in biserica dar tot nu se imbisericesc in ciuda faptului ca afiseaza zic ei, niste "imbunatatiri", gen "echilibru de nepostit" sau "traditionalism centrifugal".