![]() |
![]() |
|
#29
|
||||
|
||||
![]()
La Biserica Sfântul Ierarh Spiridon din Suceava, în data de 12 decembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La acest eveniment important din viața parohiei a participat un număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic Sfântul Ioan cel Nou. IPS Pimen a rostit un cuvânt în care a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Spiridon. La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii care au trecut la Domnul. *** Biserica Sfântul Ierarh Spiridon este cea mai nouă biserică din cartierul sucevean George Enescu. Piatra de temelie a fost pusă la 17 martie 2001, când au debutat și lucrările de construcție. Inițial s-a ridicat o capelă de lemn, pentru a se putea sluji în nou înființata parohie. La momentul actual, construcția bisercii de piatră s-a finalizat, dar lucrările de amenajare sunt în curs. Grupul psaltic Sfântul Ioan cel Nou, al Asociatiei Psaltichia din Suceava, a fost înființat în anul 2014 cu binecuvântarea IPS Pimen și este format din preoți, teologi și cântăreți bisericești pasionați de muzica psaltică de tradiție bizantină. Dirijorul grupului este părintele Constantin-Dan Magdalena, slujitor al altarului Mănăstirii Probota.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|