Iesirea din trup

[Iorest]

În prealabil postat de Ioana-Andreea

Am o intrebare legata de experientele din afara trupului.

Se stie ca aceasta practica vine din spiritism, prin urmare, are loc prin interventia demonilor. Multi oameni care au trecut prin asa ceva au simtit ca aceste experiente erau de provenienta demonica.

Insa recent, am gasit astfel de relatari prin vietile unor parinti de la muntele Athos, cum ar fi pr. Porfirie si pr. Paisie. Spuneau ca mergeau in duh sa binecuvanteze bolnavii din spitale. Mi-e greu sa cred ca aceasta practica poate fi si dumnezeiasca... sau macar neutra...chiar daca e promovata la Athos. Am gasit si in Sfanta Scriptura doua mentiuni:

"Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer." (II Cor 12,2)
"Am fost în duh în zi de duminică". (Apocalipsa 1,10)

Pr. Serafim Rose trateaza acest subiect intr-una din cartile sale, insa nu ofera o concluzie concreta.

Daca aceste experiente pot fi si de la Dumnezeu, si de la demoni, cum le putem deosebi?

Nu-mi dau seama ce ai citit mai exact, Sfântul Maxim Kavsokalivitul de pe Muntele Athos putea zbura prin aer, având un dar al Duhului Sfânt :

„Dreptul şi de Dumnezeu insuflatul părinte Maxim Kafsokalivitul înota în marea darurilor divine, care sunt dăruite din Fântâna veşnică a Harului ce-i împodobeşte pe toţi sfinţii. De asemenea, el avea un dar deosebit ce numai rareori este dat unora. Putea să zboare. Putea să meargă dintr-un loc în altul prin aer. Era o pasăre a cerului, atât la figurat cât şi literal. Biograful său, Teofan Peritheoriou, a fost martor al harului său special. Iată cum descrie el:

[...]Am mers în spatele colibei sale şi, privind spre drumul lui Isaia, era acolo. L-am văzut lângă bazinul lui Agelarios, la aproape două mile distanţă, pe o întindere colţuroasă a unui drum stâncos, foarte dificil. L-am văzut pe sfânt ridicat deasupra pământului în aer. El zbura ca un vultur deasupra pădurii şi a stâncilor, venind spre mine. În acel moment, m-am speriat şi am strigat: «Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale». Fiindcă eram speriat, m-am tras înapoi, şi el, cât ai clipi din ochi, a apărut în faţa mea, cântând. Am căzut în genunchi, ca să-i fac plecăciune.[...]”

Pasajul e din Patericul Atonit.