Noutati de la Centrul de Presa Basilica

[cristiboss56]

† IOACHIM

Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!



Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este actul de iubire ce pune în lumină taina minunată a lui Dumnezeu Care, în toată slava Sa neînchipuită, ia firea noastră omenească și se revelează în noi, ca pe toți să ne mântuiască dându-ne șansa de a deveni părtași la dumnezeirea Sa. Iisus Hristos este realitatea absolută ce, prin întrupare, aduce umanității noastre în dar putința de a deveni universul în care se reflectă intimitatea spirituală a lui Dumnezeu.

Nașterea umană a Iubirii Dumnezeiești întrunește și exprimă simultan contrarii greu de imaginat coexistând: măreția divină cu smerenia absolută, sărăcia supremă cu bogăția deplină ce hrănește lumea întreagă, viața în toată consistența ei care asumă moartea și o depășește, sănătatea deplină ce acceptă boala și o vindecă sau dreptatea care asumă toată nedreptatea eliberându-i pe toți cei striviți sub povara ei.



Dreptmăritori creștini,

La Nașterea lui Hristos, corul de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Hristos spune clar: „Pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14,27), adică iubirea Mea de Frate v-o dau vouă. Iisus Hristos este „pacea noastră”. (Efeseni 2,14). „Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13,34). De aceea misiunea noastră este să primim pacea și iubirea Lui și să le răspândim. Numai primindu-L pe Hristos înlăuntrul nostru El devine izvorul păcii, unității și iubirii interpersonale. Prin nașterea ca om a Fiului lui Dumnezeu s-a născut, de fapt, izvorul de pace între oameni, dar și între Sine și oameni, aceștia fiind ridicați la calitatea de fii ai Săi, ca frați ai Fiului Său.

Nașterea Mântuitorului Hristos semnifică venirea lui Dumnezeu întru ale Sale, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „a venit întru ale Sale, dar ai Săi nu L-au primit”. „Ale Sale” la care a venit și „ai Săi” care nu L-au primit reprezintă creația întreagă adusă la existență de Tatăl prin Cuvânt, iar „ai Săi” sunt oamenii creați după chipul și întru asemănarea cu Dumnezeu printr-un act special. Deci lumea și omul, creații ale Logosului, sunt premise ale venirii Fiului lui Dumnezeu în lume, necesară în vederea (restaurării lor) mântuirii acestora după cădere. „Căci se cădea cu adevărat – afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul – ca Cel ce este după fire făcătorul ființei lucrurilor să se facă și autorul îndumnezeirii după har al celor create, ca astfel Dătătorul existenței să se arate și ca Dătătorul fericirii veșnice a existenței” („Răspunsuri către Talasie” – Filocalia românească, vol.3).

Ȋntruparea Mântuitorului Hristos este cea mai concludentă probă a existenței lui Dumnezeu. Dacă încercăm să fim raționali, vom vedea că în afara lui Iisus Hristos, adică a lui Dumnezeu experiat de oameni, orice afirmație despre Dumnezeu este calcul, convenție și presupoziție. Iar presupoziția sau calculul nu pot fi niciodată imperative. Acest fapt trebuie să-l conștientizăm și să-l transmitem mai departe chipurilor lui Dumnezeu care se vor naște și vor continua fiecare, prin particularitatea libertății sale, manifestarea credinței în Dumnezeul-Om – Iisus Hristos.