|
#17
|
|||
|
|||
Citat:
P.S. Îmi amintesc că am citit anii trecuți o "apocrifă", Evanghelia după nu mai știu cine... Faptele descrise erau cam aceleași din cărțile canonice. Ici și colo câteva "inovații", care nu consonau cu tonul Răstignirii și Învierii. Iar aceste adaosuri și tonul general al scrierii mi s-au părut respingătoare, falsificatoare încât am cunoscut iarăși cât e de important modul în care scriem. Cartea aceea era un fals grosolan, tocmai prin efluviile emoțional-imaginative, de melodramă ieftină, care o ciopârțeau pamponînd-o ca pe un papițoi. Nu doar femeile scriu uneori prost, deși vor să transmită ceva bun. Și bărbații fac asta, desigur. În fond, e vorba de a nu părăsi sfânta sobrietate, de a doza bine ingredientele emoționale dacă nu voim să stâlcim mesajul și să obținem efectul invers în cititor. Arta e sensibilitate frumos condusă, iar eu am năzuința asta irațională (recunosc) de a găsi în orice text scris de o femeie (fie ea și gospodină...:)) ceva frumos, ceva autentic, bine îngrijit, și astfel lipsit de vulgaritate și grosolănie. Iar acestea din urmă nu constau neapărat în înjurături sau vorbe aspre, cât într-o stare de spirit duplicitară, murdară, care se descoperă lesne cititorului receptiv. |
|