![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Am extras pentru tine , dragă Sophia , câteva pasaje interesante si mai ales de folos :) Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, din regulile sale inspirându-se cea mai mare parte a regulilor monahale răsăritene, dar și cele apusene. Cu toate că este iubitor al vieții monahale, marele ierarh nu disprețuiește familia și căsătoria, ci îi arată măreția ei sublimă. Crescut el însuși într-o familie deosebită, Sfântul va evidenția iubirea și armonia ce trebuie să fie între cei doi soți, astfel încât să existe o completare reciprocă. Această iubire trebuie dezvoltată prin lucrarea virtuților, care nu lasă loc diverselor vicii. Din experiența trăită în cadrul familiei sale, ierarhul dă sfaturi privind educația copiilor, al căror suflet, din care lipsește mândria sau invidia, este prielnic unei bune creșteri. Secolul al IV-lea a însemnat o explozie a monahismului pe întreg cuprinsul Imperiului Roman. S-au dezvoltat forme mai aspre de monahism, ca în Siria, dar și forme moderate ca, de exemplu, în Capadocia. Monahii au devenit exemple vii ale unei învățături tot mai greu de împlinit în spațiul unei lumi secularizate. Astfel, pe fondul unui monahism riguros și a unei concepții gnostice asupra lumii (în care trupul era văzut rău prin sine), familia începuse să fie devalorizată, vorbindu-se de o superioritate a monahismului față de familia creștină. Adevărat reformator al monahismului, Sfântul Vasile vorbea zilnic oamenilor simpli, căsătoriți, care rămăseseră în lume, aveau copii și încercau să împlinească învățătura Mântuitorului Hristos. Astfel, ierarhul capadocian simte că trebuie să scoată în evidență măreția familiei creștine, modul de viețuire adecvat familiei creștine, fundamentele acesteia, dar și păcatele care pot afecta temelia ei. „Ascultarea de Evanghelie se va cere și de la monahi, și de la cei căsătoriți“ Conștient de responsabilitatea sa de păstor peste întreaga turmă a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare va pune față în față cele două moduri de viețuire, pentru a arăta că nici unul nu este superior față de celălalt. Cu siguranță, Sfântul auzise de superioritatea pe care și-o derogau mulți monahi, dar și de laxismul unor membri ai societății, care socoteau că poruncile evanghelice mai greu de îndeplinit vizează doar fețele monahale. „Ascultarea de Evanghelie se va cere de la toți oamenii, și de la monahi, și de la cei căsătoriți. Căci nu este de ajuns pentru cel căsătorit îndreptățirea cumpătării și a dorinței către soție și chiar a îndatoririi conjugale, ci toate celelalte porunci“. După marele ierarh, viețuirea monahicească nu este un criteriu pentru sfințenie, sfințenia fiind cerută și de la cei ce întemeiază familii. „Căci pentru aceasta Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduință de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii“. Cu alte cuvinte, cei căsătoriți trebuie să urmeze o viață asemănătoare celei a lui Avraam, Iov, David, Samuel, Petru și a celorlalți apostoli. „Virtutea bărbatului și a femeii este una singură“ Constituind un singur trup, soțul și soția trebuie să dea dovadă de iubire și de înțelegere. În acest context, Sfântul va lăuda frumusețea și curăția morală a femeii creștine, care poate să îndulcească firea dezlănțuită a bărbatului: „Chiar dacă soțul ar avea o fire aspră și sălbatică, soția trebuie neapărat să-l suporte și nici o pricină să n-o facă să rupă unirea. Este pornit spre bătaie? Dar îi e bărbat! Este bețiv? Dar este unită cu el potrivit firii!“. Aceasta nu înseamnă că doar soția trebuie să dea dovadă de înțelepciune și înțelegere, ci și soțul, aceasta întrucât au aceeași natură și au devenit, prin nuntă, un singur trup. „Virtutea bărbatului și a femeii este una singură, fiindcă atât crearea lor este deopotriv de vrednică pentru amândoi, cât și răsplata pentru amândoi aceeași. Astfel, Cartea Facerii zice «Și a făcut Dumnzeu om; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el; bărbat și femeie i-a făcut pe ei». Pentru că au o singură natură, ei au aceleași lucrări, iar cei ce fac aceeași faptă primesc aceeași răsplată.“ În aceeași direcție, Sfântul va spune: „Să asculte și bărbatul îndemnul ce și lui i se cuvine“. „Bărbații să-și iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica“ Sfântul Vasile consideră că familia este o instituție dumnezeiască și vorbește mereu despre armonia, unitatea și indisolubilitatea acesteia. Scopul căsătoriei este, spune marele ierarh, de ajutorare reciprocă, creștere în iubire și naștere de copii. Exemplu pentru unitatea și armonia ce trebuie să existe între soț și soție stă iubirea dintre Hristos și Biserică: „Se cuvine ca bărbații să-și iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica, dându-se pe Sine pentru ea, pentru ca să o sfințească“. Sfântul Vasile exemplifică această iubire și prin modelul turturicii, care, „dacă se desparte vreodată de soțul ei, nu mai vrea să trăiască cu altul, ci rămâne singură“. În ceea ce privește indisolubilitatea familiei, ierarhul capadocian va comenta porunca Mântuitorului, care spune că doar adulterul poate constitui un motiv bine întemeiat pentru desfacerea căsătoriei. Prin infidelitatea conjugală se sparge unitatea familială, iar între soț și soție intervine un gol care-i face să nu mai fie un singur trup. De asemenea, marele ierarh precizează și faptul că doar un bărbat și o femeie pot forma o familie și doar aceasta este binecuvântată de Dumnezeu: „Pentru ce au căzut în patimi rușinoase, pentru ce femeile au schimbat întrebuințarea firească a firii în una împotriva firii, iar bărbații au săvârșit lucruri rușinoase cu bărbații?“ Rugăciunea și postul, păzitoare și întăritoare ale familiei Marele ierarh capadocian îndrumă pe membrii familiei să săvârșească împreună cerințele vieții duhovnicești, ca nici unul să nu fie mai prejos decât celălalt: „Bărbaților, să nu vă arătați în credință mai prejos decât femeile! Femeilor, stăruiți în credință!“ Dintre aceste cerințe, Sfântul Vasile cel Mare enumeră mai ales rugăciunea și postul. Așadar, rugăciunea practicată în comun în familie o arată pe aceasta ca pe o Biserică în miniatură. „Trebuie, spune Sfântul Vasile, să ne eliberăm de grijile căsătoriei, ca să ne îndeletnicim cu rugăciunea.“ Pe lângă rugăciune, postul este o altă valoare spirituală care întărește familia, fiind numită de Sfânt „talismanul căsniciei“. Postul ne înaintează în virtute, el fiind „tovarăș credincios al soților. Căci bărbatul nu pune la îndoială cinstea casei sale când vede că femeia lui postește; nici femeia nu se topește de gelozie când bărbatul său sfințește postul“. Postul este recomandat tuturor membrilor familiei: „Femeile să postească și ele, că și lor le este postul tot atât de potrivit și de firesc ca și respirația. Copiii să fie adăpați cu apa postului ca și plantele bine crescute; postul este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, balsamul căsniciei, păzitorul căsniciei“. „Părinții trebuie să-și crească copiii întru învățătura și certarea Domnului“ Amintind de porunca Decalogului, Sfântul Vasile spune: „Copiii trebuie să-și cinstească părinții și să li se supună în toate, iar părinții trebuie să-și crească copiii întru învățătura și certarea Domnului, cu toată blândețea și răbdarea“. Aceste îndemnuri sunt prezentate foarte plastic în „Omilii la Cartea Facerii“, prin exemplele din lumea animală: „Iar grija pe care o au de berzele bătrâne puii lor e îndestulătoare copiilor noștri, dacă ar vrea să vadă, pentru a-i face să-și iubească părinții! Berzele, când văd că tatălui lor i-au căzut penele, la bătrânețe, stau în jurul lui și-l încălzesc, îi pregătesc din belșug hrana, iar la zbor îi dau ajutorul ce-l pot da“. Întru totul la fel, părinții trebuie să-și iubească fiii, căci „dacă leoaica își iubește pe cei născuți din ea, iar lupul se luptă pentru cățelușii lui, ce va spune omul, care nu ascultă de poruncă și strică firea?“. Sfântul Vasile acordă un mare rol educației în familie, educație ce trebuie realizată prin mijloacele cele mai eficiente. Ierarhul Cezareei Capadociei îndeamnă spre blândețe și răbdare, dar mijloacele coercitive își au și ele rolul lor, „căci părinții se mânie și se supără pe copii, nu ca să le facă rău, ci ca să-i abată de la copilăriile și păcatele tinereții spre o purtare bună“. |
|