Desfranarea, o piedica mare in viata duhovniceasca

[Demetrius]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Salut! Am ales aceasta tema deoarece ma framanta de mult timp. Eu personal ma zbat in aceasta patima de multi ani, practic suntem prieteni vechi.

Se vede de la o posta ca nu te framanta si nu te zbati deoarece ultimele 2 cuvinte te dau de gol ca te complaci.
E un paradox totusi, fiindca esti constient de situatia ingrata in care esti, dar despre pasii necesari sa-i fi facut nu pomenesti deloc, ceea ce demonstreaza ca ori iti convine(putin probabil, dupa deschiderea topicului), ori ai lansat un subiect tip "bibliografie(trol)" din care sa culegi moduri de actiune impotriva desfranarii.

În prealabil postat de Marcel Ionut;

Mi-ar placea foarte mult sa-mi recomandati vieti de sfinti care au biruit desfranarea si moduri prin care anihilam aceasta patima. Ar fi frumos sa aud chiar si din experienta voastra sfaturi practice...

Daca pentru tine ar fi patima, n-ai vorbi despre ea ca patima, ci ca o fericire si tocmai de aici se desprinde calea duhovniceasca(psihologica) de urmat, adica sa lucreze "patimasul" in cugetul sau clipa de clipa(mereu) pana isi schimba conceptia "prieteneasca" in convingerea ca e ratacit si pierdut, pentru a se intoarce la Domnul precum fiul ratacitor.
Cu alte cuvinte, din momentul constientizarii, care ar trebui sa fie urmat de spovada si pocainta, dureaza mai multe luni si ani, pana cugetul este "defrishat" de radacinile spinilor si pana cand se deprinde sa fie atent la curatenia sa astfel incat sa-si pazeasca inima de orice imixtiune a vietii cotidiene, promovata in special de TV(100% cele comerciale).