Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 18.06.2022, 21:13:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Premierea concursului eveniment „Trasee eminesciene”, care adună elevi români din România (județul Suceava), Basarabia (Chișinău) și nordul Bucovinei (Cernăuți) a avut loc miercuri la Mănăstirea Putna.

În ziua trecerii în veșnicie a poetului, părinții mănăstirii au oficiat o slujbă de pomenire la care au participat organizatorii, profesorii și elevii participanți la „Trasee eminesciene”.

În cuvântul rostit după slujbă, protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a amintit că „Mihai Eminescu, în urmă cu 151 de ani, era pe aceste meleaguri, unde avea să se desfășoare Serbarea din 15 august 1871”.

„El a fost un tânăr cu dorințe și idealuri. Când pomenim un om, ne rugăm pentru iertarea păcatelor lui, dar totodată ne dorim ca acest jug al păcatelor să cadă și să rămână ceea ce a pus Dumnezeu în el pentru a dezvolta. Este datoria noastră să creștem acele nestemate unice pe care le are fiecare om, pentru a mărturisi de ce suntem pe lumea aceasta fiecare dintre noi și de ce a creat Dumnezeu lumea”.

„Între gândurile bune pe care le-a avut Mihai Eminescu, care cred că rodește foarte frumos în acest festival, este gândul unității românilor”, a mai spus Protos. Dosoftei.

„Atunci când Eminescu se referea la unitate între români, se gândea la ceva care se întâmplă în mod liber, în deplina libertate a conștiinței celor ce participau la unitate, unitate în adevăr. El viza și visa că fiecare trebuie să-și dorească această unitate pentru care fiecare trebuie să facă eforturi”.

„Eminescu își mai dorea și o unitate culturală. Era foarte conștient că unirea politică nu se poate face fără unitatea culturală, dar mai ales că ea nu rezistă fără unitatea culturală. Cu aceste două principii, unitatea națiunii în limitele adevărului și unitatea culturală, Eminescu a gândit Serbarea din 1871. Și acesta a fost un fel de testament nescris al acelui eveniment. Adesea, cel care pune cel mai mult suflet într-un eveniment, acela reușește să deslușească sensul evenimentului și să-l transmită urmașilor, prin acea perspectivă. Fără de Eminescu, nu știm cum se realiza acea serbare”.

După slujba de parastas, Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, a depus o jerbă de flori la statuia lui Mihai Eminescu. A urmat festivitatea propriu-zisă de decernare a premiilor elevilor câștigători, moderată de domnul Ion Manole din partea Centrului Cultural „Bucovina”. Evenimentul a ajuns la a opta ediție.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
stiri dorinel78 Stiri, actualitati, anunturi 318 11.06.2014 16:16:17
Pe scurt din lume (stiri mai noi si mai vechi) Laura19 Stiri, actualitati, anunturi 173 13.05.2014 06:46:57
Stiri, spectacole, evenimente culturale pentru cei din Bucuresti glykys Stiri, actualitati, anunturi 160 05.04.2014 22:07:21
Baptistii stiu de dinainte ca o sa apara stiri indreptate impotriva BOR metanoia2 Generalitati 13 23.11.2009 16:23:51