Moralitate, erezie, și apostolat

[RappY]

Marele nostru istoric P. P. Panaitescu, educat în Polonia și uneori demonstrând sentimente filo-polone, a spus odată, în una din prelegerile sale de la Universitatea din București, următoarele:

Iată cum descrie Azarie (cronicarul din secolul XVI n.n.) pe Bogdan ca domn, „era un tînăr bine făcut, căruia nu-i crescuse încă mustața. Avea suflet drept la început, era învățat în cărți și fără nici o răutate în sine, milostiv și blînd, și în toate asemănător la obiceiuri cu tatăl său". Dar mai tîrziu „s’au împrietemit cu oameni de altă credință și de altă limbă, cu sfetnici Leși (adică poloni, n.n.) și petrecea vremea cu ei, cu un cuvînt toată avuția domnească o risipea împărțind-o necuratilor și spurcaților Leși, nebăgînd în seamă vorbele sfătuitoare de bine ale arhiereilor și nevoind măcar să vază în fața sa pe sfetnici care îi doreau binele".

Iată ideia creștină ortodoxă! Polonii sunt spurcați.

(P.P. Panaitescu, cursul Influenţa polonă şi rusă în vechea cultură românească, prelegerea Cronicele moldovenești din sec. XVI din decembrie 1935)

Ce a vrut să spună dl. Panaitescu prin acestea? A fost deranjat de faptul că ortodocșii noștri i-au jignit polonezii catolici ai dumnealui? Se poate! Până la urmă, Polonia i-a oferit rampa de a deveni cel mai mare slavist al istoriei noastre, iar Ortodoxia nu a putut să-i ofere un statut social competitiv cu ce poate oferi o carieră academică.

Are dreptate dl. Panaitescu să atace ortodocșii? Este cronicarul monah Azarie un bun reprezentant al Ortodoxiei? Este „ideia creștină ortodoxă” vătămată prin faptul că i-a numit pe polonii catolici „spurcați”? Este mai important ca ortodocșii să fie politicoși și respectuoși față de eretici sau se cuvinte vreodată să întorci mesele și invers?

La acestea ne răspunde Pr. Dumitru Stăniloae, într-un alt context:

Sorin Dumitrescu: Pentru ce, (in privința) raportărilor dintre Orient şi Occident, deci între două confesiuni surori, exercitaţi o separaţie atât de netă şi sunteţi dispus să vedeţi mai curând deosebirile decât asemănările. Eu aş dori foarte mult să-mi răspundeţi tehnic la această întrebare.

Pr. Dumitru Stăniloae: Poate că este propriu spiritului răsăritean să pună accentul principal pe adevăr, pe adevărul în Hristos, pe adevărul Treimii. Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă când vedeau o erezie, când vedeau că este atacat adevărul lui Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi!

Sorin Dumitrescu: Şi nu de asta şi-or fi făcut de cap Nicolski (se referă la agentul comunist Alexandru Nicolschi, n.n.) şi alţii, ştiind că aici este o nemăsurată îngăduinţă faţă de păcate, sărindu-ne ţandăra doar la erezie?

Pr. Dumitru Stăniloae: O dată ce păstrezi integritatea învăţăturii, păstrezi o posibilitate să-i readuci pe oameni din păcat. Pe când dacă, o dată ce te-ai despărţit ca eretic de adevăr, pierzi orice şansă să realizezi unitatea.

(Pr. Dumitru Stăniloae, interviul De la răsărit la apus)

Așadar, de ce există o anumită intransigență în Ortodoxie? De ce încă din etimologia cuvântului Ortodox se extrage un principiu de mare preț al credinței noastre? De ce a intrat în tradiție palma Sf. Nicolae pentru Arie? De ce Sfinții Părinți s-au arătat neînduplecați, au anatemizat ereziarhi, și au mers până la vătămarea Imperiului Bizantin pentru a păstra credința dreaptă în cele 9 Sinoade Ecumenice? De ce toate confesiunile de azi care s-au arătat prietenoase ereziilor au căzut pradă satanei? Pentru că Ortodoxia nu a însemnat niciodată să fii „politicos” cum o interpretează superficialismul occidental căzut în erezie.

Așadar, înseamna acestea că păstrarea dreptei credințe este mai presus ca orice, oricând? Nici așa.