Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Psalmul poftei bune.

In om avem 6 uniri ce te manca si te inghit.

1. Pofta de lume cu care esti conectat ca-n matrix si asta e bagata in sistemul de autoaparare si astfel orice atac si acuzare dreapta se invartoseaza din pricina interesului poftei de lume si se intoarce impotriva Duhului.

2. Pofta de trupuri, de a manca din viata si din pomul vietii este pofta de femei si de pacate dulci pe care le consuma omul cu ochii, cu iscodirea, cu cunoasterea necurata si aceasta vrea mereu calcarea Credintei, tradare, si consumarea pacatelor prin mancari, dezgoliri, aventuri, impliniri, vise, labordelatorie si tot felul de placeri si desfatari luxoase pedofile ca-n tinerete.

3. Pofta de cruzime care vine din obijnuinta in lene, trandavie si lacomie, devenind un parazit ce sta cu gura deschisa sa-i pice para malaiata in gura lui natafleata pentru ca sa nu fie nevoit nici macar sa mai mestece sau sa inghita ci doar sa curga para moale si tot ce-i bun in locul interior unde are loc petrecerea din interior unde omul se simte ca la nunta si ca la distractie, dansand, cantand si elucubrandu-se sarcastic prin glume proaste, sadice, ca-n stand-up comedy, manifestandu-se incantat si bucuros de placeri si petrecand in putoare cu gura deschisa ca sa devina o tzeava, un tub de vierme conectat la bunatati si la buda, la hazna, la psicina devenind astfel un parazit risipitor ce nu vrea sa fie miscat si scos din pile si privilegii, din bani si din bogatii, duhovnicesti si trupesti, pamantesti pana moare tot risipind asa nefacand nimic decat sa ingroape mortii fara sa-i mai dezgroape ca pe eroi iar apoi devine ”intelept” pana acolo incat nici sa-i mai ingroape nu mai vrea si nu-i mai pasa nici macar de viitorul lui si a trupului sau mort ce va ramane dupa el, ajungand sa se satisfaca cu aceasta betie si curgere de lichide si de paste si pireuri ce-i intretin existenta trupeasca de mare vierme de matase foarte intelept ce nu vrea sa devina pupa si sa prinda aripi, de frica ingerilor care i-ar putea da misiuni de lucru duhovnicesc si de frica pasarilor care l-ar putea hali ca pe mushte si tantari.

4. Pofta sateista de stiinta si tehnologie, de munca si de boala profesionala, de ultra competenta si de maiestrie desarta in care omul fugind de lucrarile duhovnicesti si bagandu-se in comoditati impreuna cu grija lumeasca pentru bani si parvenire ca sa-si plateasca facturile si impozitele se apuca pe invatat ca un student ucenic la multe facultati si universitati sau ca un vesnic autodidact mare carturar soarece de biblioteca ce-si zideste in minte un mare babilon al minciunilor si desertaciunilor care-l ingamfa la sufelt si-l semeteste la minte, mandrindu-l ca nu asculta de nimeni si ca le stie el pe toate ajungand sa dea lectii si indicatii ca ceausescu de pe pozitia de mare stapan ce impune tuturor parerile lui, niste pareri oculte, vrajitoresti moderne, matematico-fizico-chimice, geniale, mecanico-electro-tehnice, economice, politicie, militare incat acesti oameni leapada si uita pe Dumnezeu sateizandu-se treptat sa-si slujeasca mintea lor si voia lor si cunostintele pe care le detin avand impresia ca se vor mantui prin autoindreptare si autopocainta moralista care defapt nu vine din Credinta si din ascultare de Dumnezeu ci de la lume si de la om, iar omul nu mai este Dumnezeu dupa ce a cazut asa ca nu poate iesi din starea de moarte si de cadere oricat s-ar ruga luiushi si s-ar silnici pe sine insusi jertfindu-se pe altarul vechilor si noilor descoperiri stiintifico-fantastico-practice slujindu-si cresterii averilor acestui babilon stiintific al pseudo-dreptatii si moralei, inghitind mereu din pomul cunostiintei in zadar caci nu poate stii si nu poate face ceea ce stie fiindca si-a distrus credinta ca un handicapat care oricat se lacomeste silindu-se nu ajunge la niciun folos pentru ziua de maine decat isi robeste sufletul sa-l dea muncilor vesnice ale cunoasterilor in zadar, ca un chin si o desertaciune a desertaciune care oricat incerci s-o umpli, o deserti mereu prin indoieli si necredinta si ajungi sa reti tot mai putin pana nu mai ai nimic, ca bogatii care au flamanzit dupa faliment si ajung pe strazi niste boschetari cersetori ce-si amintesc cat de intelepti au fost candva, laudati ca mari savanti si mari oameni de stiinta, cazuti in cele din urma in gunoiul istoriei si al mortii, al muncii in zadar caci omul nemaicautand inDumnezeirea nu dainuie ci se pierde fara adevarul si mila de la Dumnezeu in haul haosului rautatii si neputintei.

5. Pofta de lene si credinta in minciuni si de necredinta plina de victimizare si autovictimizare avand impresia ca dandu-se victima mereu scapa de lucru, de cruce, de raspundere, de viitorul chinuitor. In starea asta mincinoasa primita mostenire traditionala de la satana in Rai, omul se crede victima si se da mereu victima vrednica, se da si se arata lovit, ranit, jignit, stresat, silnicit, nerespectat, tradat, chinuit, spurcat, marcat, terorizat, innebunit, inrait, stricat, distrus, ratat... de parca el insusi ar fi un peste, un porumbel, un miel sau un norisor curat si luminos pe care toti vor sa-l prade, uitand astfel pacatosul ca defapt el insusi e fix teroristul cel mai mare si tatal minciunii si al pacatului impreuna cu satana. Deci uita ca nu e nicidecum o victima ci doar un agresor, un purcelash agresiv ce creste dinozaur rex, un terorist, pradator, nebun, insistent, lovitor, bataus, criminal, rau, violent, viclean, violator, desfranat, uneltitor... el insusi fiind cel mai mare pericol pentru orice fiinta, faptura si orice duh... si culmea... tocmai el insusi se da victima si se crede agresat, ridicandu-si glasul revoltei si nemultumirii din adanc asupra altora pentru ca a intrat in el duhul rau satanic ce l-a pacalit si l-a mituit tzepuindu-l sa se creada victima... victima vrednica, victimizandu-se toata ziua si plangandu-si de mila ca ipohondrii ce se simt alungati, nedreptatiti si discriminati... culmea... de Dumnezeu si de sfintii, dreptii si mai micii Lui.

6. Pofta de sine insusi, pofta si iubirea de sine, de propriul egoism, dorul si placerea de tot ce este al lui insusi de parca ar exista doar relatii in sine intre sine si sine si intre propriile organe pana acolo incat nimic exterior nu mai poate patrunde pentru ca omul inchis in sine, omul om si atat, nu mai are nevoie de nimic decat de el insusi si de cunoasterea de el insusi respingand orice lucru exterior sau interior ce vine de la Dumnezeu sau din mediul inconjurator. In limba are acest pe mine mă... si devine un batjocuritor bucuros de batjocura caci se batjocureste pe sine spunand: mă pish, mă kc, mă desert si mă torn pe mine peste mine, cele de jos peste chipul meu spurcandu-ma mereu pana mă cioplesc facandu-mi chip si asemanare si apoi continui sa ma auto-batjocuresc si cioparțesc placandu-mi sa mă spurc si sa mă stric toata viata complacandu-ma intro labordelatorie idolatra vinovata. Asa cazi sclav patimii pacatoase ce te ipocrizeaza ca un drog ascunzandu-te in fatarnicie nesimtita, anesteziata si alimentata de iubirea de sine neintzarcata. Acest om interior cu cap si cu sine interior in care se afla doar el insusi traindu-si propriile placeri ce ies din sine ca niste ”sfintenii” purcezatoare ce se misca prin sine ca serpii, apreciindu-le, laudandu-le, mandrindu-le, desfatandu-le, pilindu-le, privilegiindu-le, indreptatindu-le doar pentru ca-s ale sale, este un om cu exterior si cu interior omenesc ce-si slujeste doar omenia lui si atat, numelui sau de om insemnat, mare si tare, beroic bataush, chitzibushar-pet al socotelilor mamomu-matematice de om si devine treptat cel mai mare tiran egoist si terorist caci pe toti mai micii si mai marii, bogatii si saracii, prostii si inteleptii ii pune sa-si puna semn pe mana dreapta sau pe frunte, sa se marcheze infierindu-se cu numele lui si cu simbolurile lui ca sa i se aduca doar lui slava, laude, supuneri, urmari, ceva in genul tuturor cezarilor si presedintilor care s-au auto-zeificat pana acolo de i-a supus pe toti sa i se plece si sa i se inchine si sa i se slujeasca. Nefiind el de la Dumnezeu ci fiind un travestit impostor ce implementeaza o desfranare de tip master-slave, sef-subaltern, stapan-sclav, tata-copil, patron-angajat, judecator-inculpat, dumnezeumincinos-fraier, idol-adulator ajunge de i se umfla orgoliile si egolatriile ingamfate cu cat se tine mai sus pe nedrept tot aducandu-i-se ode si laude silnicite erijandu-se la scaunul justitiar tiranic, luandu-si dreptul de viata si moarte, de libertate si de puscarie, de adevar si de minciuna asupra altor fapturi, oameni, plante si animale, ingeri sau organe, fatza de care el insusi nu este cu nimic mai bun, mai cinstit, mai drept sau mai sfant ci muuuult mai rau, caci n-are iubire decat fata de sine si fata de propria persoana nondivino-umana defapt mai mult demonico-umana mamoniaca si narcisista.

Ei bine aceste pofte se insumeaza amestecandu-se intru pofta majoritartara de duh josnic si stapanesc omul prin patimi si omul simte o sete, o foame, o pofta buna, o pofta mare pe care vrea mereu sa si-o satisfaca, neavand si nevrand lucrare duhovniceasca de ascultare, luminare prin adevar si Credinta, de iesire din minciuna si de ardere a tuturor gunoaielor si uleiurilor care-l lipesc pe interior de minte, suflet, inima si trup, de tot ce l-a inghitit pe sarmanul suflet nestiutor si naiv care nu pricepe in ce lene-puturoasa este ingrashat si crescut ca un purcelash agresiv, nedandu-si seama in ce lume desarta este bagat ca-ntro capcana ascunsa pana la moarte si apoi tot asa dincolo in vesnicie statornicindu-se ca un boier cersetor si risipitor in mortodoxie, in cadere, in boala profesionala ce-si ravneste competenta maxima mentalizand si invartind iluzii, gandiri, calauziri fara Duhul, uitand complet de Dumnezeu si de Cuvantul Lui mantuitor de om, de duh si de suflet prin umilinta si rabdare in urmarea Pastorului cu Crucea care face mila necerand jertfe.