G. SIMION & C. GEORGESCU, primitori de ANTIHRIST – contra Dreptului MESIANIC SIMEON
Este vorba atât despre o apostazie de factură ANTIHRISTICĂ, în mod clar și de inspirație satanică, care se întinde în interiorul BOR și inclusiv la niveluri de conducere ale BOR, chiar dacă unii încearcă să se ascundă sub paravanul fals al unor așa-zise nedeclarări explicite antihristice, „satanice”, „sataniste”, și este atât vorba despre o readucere în atenție, odată cu apropierea sărbătorii Întîmpinării lui Hristos Domnul, de actele de trădare anunțate public de către extremistul antiortodox, anticreștin și antiromân George Simion (zis și „Gargară de AUR”) în urmă cu patru ani, aspecte pe care le-am mai menționat, fapte girate tacit și de către celălalt extremist antiortodox, anticreștin și antiromân, „protectorul” Călin Georgescu.
(Fapte care au fost și sînt girate și de către alți membri ai așa-zisului partid AUR, inclusiv unii „de vază”, dar evident și de trădători din presă, din televiziuni și așa mai departe, indiferent dacă au fost sau nu niște „parteneri” ai clicii extremiste antiromânești și antiortodoxe, anticreștine, cât și inclusiv de către personaje din conducerea BOR, atât într-un mod mai fățiș, mai direct, cum este cazul clicii apostato-antihriste de la zisa Mitropolie a Sibiului (în frunte cu IPS Streza, „inspectorul” demisionar Joantă (demisionar, dar „nu de tot”) etc.), cât și în moduri nefățișe, indirecte (dar nu mai puțin vinovate) cum este cazul celor care n-au intervenit și nu intervin nici prin demiterea clicii strezăniste menționate și nici prin alte metode, abordări care le-au stat la dispoziție.)
Am ales formula antitetică de mai sus, din titlu, avînd în vedere declarațiile și faptele repetate ale extremiștilor și ale altora din anturajele inclusiv cele care i-au stăpînit și îi stăpînesc pe ei, de susținere și de obediență, de favorabilizare în raport cu sionistul exremist B. Mileikowsky (prim-ministrul statului „Izreel”, autointitulatul „Netanyahu”), cel care, așa cum am demonstrat și cu altă ocazie, nu doar că a negat și neagă MESIANITATEA lui Iisus „din Nazaret”, dar a spus că așteaptă pe „adevăratul Mesia” și nu oricum ci lucrând, spetindu-se să provoace, să contribuie la venirea, la instaurarea și domnia așa-zisului „adevărat Mesia” și evident că și a susținătorilor „acestuia”.
Declarații au fost făcute de către extremistul Simion atât în urmă cu patru ani, cât și ulterior, spre exemplu în campaniile electorale pentru prezidențiale din 2024 și 2025, mai mult spre deosebire de extremistul Georgescu el a primit și declarații incalificabile de susținere din partea lui „Netanyahu” în campania din 2025, dar au fost făcute și de către extremistul Georgescu, în general ulterior anulării alegerilor prezidențiale din 2024, fie în diverse interviuri, fie spre exemplu în cadrul unor declarații „de politică săptămânale” prilejuite acestuia, una dintre cele mai recente și mai incalificabile fiind aceea în care „soma” pe Nicușor Dan să trimită „dosarul anulării alegerilor din 2024” „spre verificare și apreciere” spre exemplu prim-ministrului unui stat străin anume fiind vorba despre „Netanyahu”, deși, printre altele, este un personaj interesat și oarecum chiar implicat, chiar dacă mai puțin vizibil, în respectivele alegeri și în rezultatul acestora (asta nefiind decât una dintre multele prosteli și escrocherii „suveraniste” vîndute de escrocii politici Simion, Georgescu și companiile, veritabili „întîmpinători de Satană și de antihrist”).
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea)
|